Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

100 de Obiective Turistice Naționale

Magurata, una din cele mai frumoase și enigmatice peșteri din Bulgaria

5
Foto: Veneta Nikolova

În plin sezon turistic, Peștera Măgurata întâmpină, în medie, 1.000 până la 1.500 de persoane pe zi. Obiectivul natural și arheologic, situat nu departe de orașul Belogradchik, are dimensiuni colosale și seamănă cu o catedrală subterană. Turiștii vizitează 5 din cele 23 de săli ale peșterii, care se remarcă prin superbele formațiuni carstice.

Aici se află cel mai mare stalacton din Bulgaria, înalt de 20 de metri. Dar ceea ce face peștera unică sunt picturile antice de pe pereți, considerate a fi unele dintre cele mai vechi din Europa. Specialiștii le definesc drept exemple de neîntrecut de artă preistorică.


Magurata este deja mai strălucitoare și mai atractivă ca niciodată, datorită unui proiect european de cooperare transfrontalieră între Bulgaria și Serbia. Au fost instalate holograme și afișaje interactive, precum și hărți cu realitate augmentată, oferind imagini 3D și videoclipuri despre viața din peșteră, despre desenele de o mie de ani, despre flora și fauna bogată.

Sutele de imagini antice de pe pereți povestesc despre viața și credințele strămoșilor noștri îndepărtați. Potrivit unor studii, aceștia au peste 10.000 de ani, dar alte surse, susțin că sunt mult mai bătrâni.

Desene există până la al doilea tunel, sau 350 m înăuntru, până acolo a fost prezența umană – explică ghidul turistic Vencislav Dimitrov. – Intrau cu torțe să deseneze, pentru că stânca de calcar în sine este mai specifică, ca o scândură. Acest tunel este complet uscat, umiditatea din interior este zero. Dacă ar fi fost umiditate, aceste desene nu ar fi durat. 8 orificii sau deschideri naturale există aici, în stâncă. Și pe măsură ce treceau cu torțe, prin ele ieșea fum. Cele mai valoroase desene sunt așa-numitul „Calendar solar”, unde zilele și lunile sunt reprezentate cu piese de șah - avem 366 de zile și 13 luni. „Scena de vânătoare” cu animale sălbatice - capre, căprioare, curcani, inclusiv primul câine domesticit, este foarte interesant. Cele mai vechi desene sunt pictate cu ocru, iar mai târziu cu guano de liliac, iar prin aceasta li se determină vârsta. Impresionante sunt imaginile Zeiței Mamă și ale femeilor care dansează cu brațele ridicate sus."

Scena de vânătoare

În scenele de cult, femeile sunt reprezentate mai înalte decât bărbații pentru că acesta era vremea matriarhatului. În peșteră au fost găsite și numeroase resturi de oase de animale antice, precum și urme de locuințe primitive, unelte și ustensile primitive de bucătărie etc.

„Prima încăpere are 21 de metri înălțime, aceasta este „Sala Triumfului”. Acolo erau casele oamenilor cavernelor. S-au găsit urme de cuptoare, acolo aprindeau focuri. Și când bărbații mergeau la vânătoare și aduceu vânatul înăuntru pentru a fi pregătit pentru maâncare, era un triumf al lor asupra femeilor, că au biruit animalele, de aceea am numit sala astfel” – spune Ventsislav Dimitrov.

O temperatură constantă de 12 °C oferă condiții ideale pentru maturarea vinului în peșteră. De aceea, într-unul din tuneluri a fost creată o cramă de vinuri.

Și chiar mai mult: în secolul XX, așa-zisul al treilea braț al peșterii „Magurata”, se folosea pentru tratamente, deoarece peștera este saturată cu ioni de potasiu.

"Aceștia ajută la tratarea bolilor pulmonare și a astmului - spune Dimitrov. -  Zona în care se afla baza de tratament dă senzația că intri în camere de sare. Clinica a funcționat din 1972 până în 1976 și a avut un succes uriaș. În interior erau amenajate, între 30 până la 35 de paturi. Pacienții stăteau înăuntru în jumătate de oră pe zi, timp de două săptămâni”.

Calendar solar

„Magurata” este una dintre cele mai mari pesteri din Bulgaria. Formarea sa a început acum 15 milioane de ani, iar galeriile descoperite au o lungime de 2.500 de metri. Astăzi este protejat de UNESCO ca obiectiv natural și este inclusă pe locul 14 în lista „100 de obiective turistice naționale”.

Foto: Veneta Nikolova


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Galerie

Mai multe din categorie

Creștere de 5% a numărului de turiști, preconizată în sezonul de iarnă

În acest sezon de iarnă se așteaptă o creștere cu 5% a numărului de turiști față de cel precedent, a declarat ministrul interimar al Turismului, Evtim Miloșev, la deschiderea sezonului de schi în stațiunea Pamporovo. Turiștii din Orientul Mijlociu..

publicat în 09.12.2024 la 12:30

Stațiunea Pamporovo a deschis sezonul de iarnă

Stațiunea Pamporovo din Munții Rodopi a deschis astăzi sezonul de iarnă 2024/2025.  La festivitatea oficială de pe piața Studenets a participat ministrul Turismului, Evtim Miloshev. Deschiderea a avut loc cu doar o zi înainte de vacanța studenților..

publicat în 07.12.2024 la 17:25

Bulgaria anticipează peste 3 miliarde BGN a veniturilor din turism în sezonul de iarnă

Bulgaria anticipează peste 3 miliarde BGN a veniturilor din turism în sezonul de iarnă Veniturile din turism în sezonul de iarnă vor crește cu 30% față de 2019 și cu 15% față de anul trecut, în principal din cauza inflației și a nivelului crescut al..

publicat în 06.12.2024 la 13:00