Sculptorul Vejdi Rașidov demisionează din funcția de deputat. Într-un comunicat de presă, el spune că, pe lângă faptul că părăsește parlamentul, părăsește și partidul din care face parte - GERB, și politica ca atare.
El nu precizează care este motivul, dar la 7 august, Vejdi Rașidov a demisionat din funcția de președinte al Comisiei parlamentare pentru cultură și mass-media, dar și din cea de membru al conducerii GERB.
Acest lucru a avut loc după ce Rașidov a făcut comentarii obscene și jignitoare, la un microfon deschis în plen, în legătură cu amendamentele la Legea privind protecția împotriva violenței domestice, aflate în discuție în parlament la acel moment. După comentariile sale șocante, Rașidov și-a cerut scuze "întregii societăți bulgare și victimelor violenței", spunând că își dă seama că "limbajul pe care l-a folosit a fost inacceptabil, mai ales în timpul dezbaterii actuale".
Toate aeroporturile internaționale din Bulgaria vor fi echipate cu sisteme anti-drone. Acest lucru a fost convenit de vicepremierul și ministrul Transporturilor și Comunicațiilor, Grozdan Karagiov, și reprezentanții aeroporturilor din Sofia, Varna,..
Rada ucraineană a aprobat astăzi achiziționarea a două reactoare din Bulgaria pentru extinderea centralei nucleare Khmelnitsky, a anunțat presa bulgară. Reactoarele, pe care Bulgaria le-a cumpărat din Rusia în 2015 pentru centrala nucleară neterminată..
Grupul parlamentar al DPS-Democrație, Drepturi și Libertăți, afiliat lui Ahmed Dogan, s-a declarat categoric împotriva numirii Ludmilei Petkova în funcția de director al Agenției de Inspecție a Finanțelor Publice (AIFP), precizând că numirea nu a fost..