Guvernul va informa „Lukoil” cu privire la încetarea contractului de concesiune a terminalului portuar „Roseneț” – parte a portului pentru transportul public de importanță națională Burgas, a anunțat serviciul de presă al Consiliului de Miniștri. Contractul de concesiune a fost încheiat printr-o modificare adusă Legii privind controlul aplicării măsurilor restrictive în lumina acțiunilor Rusiei care destabilizează situația din Ucraina.
Decizia cabinetului vine în urma declarației prim-ministrului Nikolay Denkov la BNR că retragerea concesiunii va fi amânată în cazul în care Curtea Constituțională va decide să examineze pe fond solicitarea președintelui Rumen Radev împotriva modificării legii.
Șeful statului a sesizat Curtea Constituțională cu privire la încheierea grabnică a concesiunii pentruterminalul „Roseneț”, motivând că deciziile din domeniul energetic ar trebui să se bazeze pe necesitatea asigurării fiabilității și continuității furnizării de materii prime și garantarea prețurilor accesibile atât pentru cetățeni, cât și pentru industrie."
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și-a redus ușor previziunile de creștere pentru regiunile în care investește. Economia Bulgariei va crește cu 2,9% în 2025, cu 0,1% mai puțin decât se prevăzuse inițial în luna mai. În ultimul..
O nouă ediție a Robotics Strategy Forum va avea loc astăzi în Sofia Tech Park, John Atanasoff Building, sub titlul „Noi orizonturi ale tehnologiei”. Expozanții forumului vor fi peste 30 de companii, instituții educaționale și științifice care dezvoltă..
Cea de-a 78-a ediție a Târgului Tehnic Internațional de la Plovdiv a fost deschisă în cel de-al doilea oraș ca mărime din Bulgaria. 231 de companii - producători direcți și reprezentanți de vânzări din 25 de țări, participă la forum, care va dura până pe..
Salariul minim va fi de 1.077 BGN (545 EUR) începând cu 2025, a declarat pentru bTV ministrul interimar al Muncii și Protecției Sociale, Ivaylo Ivanov...