Pentru a doua oară în acest an, orașele Ruse și Varna vor întâmpina legendarul tren "Orient Express".
Marți, 29 august, acesta va sosi mai întâi la Ruse, iar la ora 17.30 este așteptat la gara din Varna. În mod tradițional, capitala bulgară maritimă îi va întâmpina pe oaspeți conform unui vechi obicei bulgăresc - cu pită și sare colorată, relatează Bgtourism.bg. Peste 10 ghizi cu limbile engleză, franceză, germană, italiană și spaniolă de la Uniunea Ghizilor din Bulgaria îi vor însoți pe oaspeții de pe "Orient Express" într-un program turistic în Varna pregătit special pentru ei.
Trenul istoric circulă pe linia Paris - Istanbul, iar prima călătorie a avut loc în 1883.
De-a lungul anilor, celebrități precum Elisabeta a II-a, Franz Joseph, Leo Tolstoi, Marlene Dietrich și Charles de Gaulle au călătorit în acest tren.
Un alt fapt interesant este că, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, în timpul trecerii sale prin Bulgaria, trenul a fost condus personal de țarul Boris al III-lea.
Grupul parlamentar Bulgaria Democrată a oferit GERB-SDS și BSP-Stânga Unită să voteze ”pentru” candidatura lui Silvi Kirilov de la Există un Astfel de Popor pentru funcția de președinte al celei de-a 51-a Adunări Naționale. Iordan Ivanov, deputat din..
Deputații GERB-SDS au depus la Curtea Constituțională o cerere de interpretare a dispozițiilor din legea fundamentală a țării, informează BTA. Deputații doresc să clarifice dacă, atunci când mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)..
Deputații bulgari se reunesc astăzi pentru a șaptea oară în încercarea de a alege un președinte al celei de-a 51-a Adunări Naționale, după ce primele șase nu au dat niciun rezultat. Aceasta continuă prima ședință a noului parlament, care a început la 11..
În cadrul unei ședințe record care a durat 18 zile, deputații au făcut a șaptea încercare nereușită de a alege un președinte al Adunării Naționale. După..