Oamenii din orașele situate de-a lungul Dunării sunt obișnuiți vara să întâmpine participanții la una dintre cele mai vechi drumeții turistice de canotaj din lume. Este vorba despre Tour International Danubien / International Tourist Regatta Dunăre/, care se ține din 1956 pe o perioadă de două luni și jumătate, în condițiile în care traseul bărcilor cu vâsle este în total de 2.516 kilometri.
Bulgaria este unul din punctele de oprire pe traseu, încă de la începutul regatei.
În Silistra si Vidin există chiar o tradiție de a întâmpina participanții cu un program special muzical de dans. Acesta este și scopul principal al inițiatorilor acestei călătorii fluviale internaționale– să promoveze comunicarea între oameni, să existe schimburi culturale și să susțină solidaritatea între pasionații de sporturi nautice. Astfel, Dunărea devine fluviul care consolidează prietenia și pacea între oameni, mai ales în țările dunărene.
Călătoria din acest an a început în ultimul weekend din iunie la Ingolstadt, Germania, de unde a apărut ideea și continuă prin țările co-organizatoare Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, Bulgaria și România. Cei mai mulți dintre participanții la cea de-a 66-a ediție a regatei din acest an au trecut prin Bulgaria în ultimele zece zile ale lunii august. Cu toate acestea, din motive de securitate, punctul de sosire pentru Turul Internațional Danubien nu este ca de obicei în România, unde marele fluviu european se varsă in Marea Neagră, ci se termina în Bulgaria, la Silistra.
Interesant este faptul că la eveniment participă oameni de toate vârstele și de diferite profesii. Fiecare se implică în funcție de capacitățile sale individuale și alege singur lungimea traseului și zonele de odihnă pe care le parcurge. Singura cerință este să se simtă sănătoși din punct de vedere fizic şi să respecte instrucțiunile de siguranta anunțate de organizatori.
Anul acesta unul dintre reprezentanții bulgari în Regata Internațională a fost Ivo Piperkov, asistent șef și profesor la Universitatea „Sf. Kliment Ohridski”, dar și un pasionat iubitor de sporturi nautice. El spune că prin participarea sa la regată a reușit să-și împlinească un vechi vis din tinerețe.
„Întotdeauna mi-au plăcut sporturile nautice, am făcut canotaj, am condus veliere,dar călătoria pe Dunăre are trăsăturile sale caracteristice, pe care o persoană dacă nu le trăiește personal, nu pot fi descrise. Dunărea este superbă, poartă o liniște deosebită îți dă energie, dar in același timp te poate surprinde. Spre exemplu, soarele fierbinte de vară, rafale de vânt în unele momente, ba chiar te pot suprinde chiar chiar și valuri obișnuite care te leagănă atunci când întâlnești vreun vapor pe Dunăre. Este o emoție care chiar merită încercată.”
Foto: Ivo Piperkov, BTA, Mun. Lom, Mun. Vidin
Și în acest an, Pomorie invită iubitorii de jazz și mașini de epocă la Anhiallo Classic Cars & Jazz Fest. Acesta este organizat de "Classic Car Pomorie" în parteneriat cu Auto Moto Club Anhiallo și Centrul Comunitar Popular "Prosveta 1888", Pomorie...
O creștere cu 20% a salariilor persoanelor angajate în sezonul turistic de vară a raportat ministrul interimar al Turismului, Evtim Miloșev. Acesta a declarat pentru BNR că deficitul de forță de muncă din industrie nu se datorează doar salariilor, despre..
Festivalul figurilor de nisip revine pentru cea de-a 17-a vară consecutivă în orașul de pe litoral, Burgas. Acesta își va deschide porțile pentru vizitatori pe 5 iulie în Parcul Ezero (Lac), informează BTA. Un spectacol special cu ocazia deschiderii va..
Sezonul de vară 2024 a fost mai bun din toate punctele de vedere - venituri, turiști, zile însorite, chiar și decât rezultatele record din 2019, a declarat..