Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Petar Todorov: Căminele pentru migranți sunt supraîncărcate cu peste 45% din capacitatea lor

Foto: BGNES

În luna august, 406 persoane au fost arestate pentru trafic de migranți, iar 612 pentru trafic de droguri. În Bulgaria sunt reținuți aproape 3.700 de migranți, majoritatea din Afganistan, Siria, Maroc și Pakistan. Datele au fost furnizate de  Biroul Interdepartamental Specializate dintre Parchet și Ministerul Afacerilor Interne, care a fost creat pentru a sprijini cercetările preliminare, a transmis reporterul BNR Dobrina Karambolova. 

Anghel Papalezov de la Direcția Centrală a Poliției Naționale a declarat că Bulgaria se numără printre țările prin care trece traficul principal de migranți. 

Într-un interviu acordat BNR, secretarul general demisionat Petar Todorov a declarat că  se înregistrează o escaladare a presiunii migranților în ultimele două luni. „Dacă până în iunie căminele pentru migranți erau pline la 60%, acum sunt literalmente supraîncărcate cu peste 45% din capacitate, ceea ce înseamnă că presiunea migranților este cu adevărat uriașă”, a explicat acesta. / MI




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Trei persoane reținute la protestul de amploare din Sofia; cinci polițiști răniți

Trei persoane, inclusiv un cetățean italian, au fost reținute în timpul protestului de aseară, la care au participat mii de oameni în fața Parlamentului de la Sofia, a anunțat directorul Direcției de Poliție a Capitalei, comisar-șeful Lubomir Nikolov...

publicat în 27.11.2025 la 16:45

În Macedonia de Nord, cititorii sunt familiarizați cu literatura bulgară contemporană, dar nu și cu literatura bulgară clasică

Publicul cititor din Macedonia de Nord este interesat de literatura bulgară în principal datorită operelor scriitorilor contemporani. Autorii mai vechi nu sunt cunoscuți, nici măcar în cercurile literare, a afirmat criticul, traducătorul și lectorul de..

publicat în 27.11.2025 la 14:00

Avertizare de precipitații abundente pentru 12 județe din sudul Bulgariei

Vineri, temperaturile minime vor varia între 4 și 9°C, iar în sud-est vor ajunge până la 12°C. În Sofia se vor înregistra în jur de 6°C. Vremea va rămâne predominant înnorată în următoarele 24 de ore, iar ploi se vor semnala aproape în toată țara. Pe..

publicat în 27.11.2025 la 11:45