Pe 11 septembrie, președintele Bulgariei, Rumen Radev, va vizita cea de-a 87-a ediție a Târgului Internațional de la Salonic, în Grecia. Bulgaria este o țară onorată la ediția din acest an a celei mai mari expoziții comerciale din sud-estul Europei.
Radev și omologul său grec, Katerina Sakellaropoulou, vor vizita pavilionul bulgar, unde vor fi prezentate progresele Bulgariei în domeniul tehnologiilor înalte și al inovațiilor.
Cei doi președinți vor avea o întâlnire de lucru.
Târgul internațional de toamnă de la Salonic reunește anual reprezentanți ai mediului de afaceri și ai guvernului din Grecia, precum și numeroase companii internaționale, și va continua până la 17 septembrie.
Viceprim-ministrul Tomislav Doncev se așteaptă ca țara să primească fondurile din a doua tranșă a Planului de Redresare și Reziliență până la începutul toamnei acestui an. Doncev speră că Bulgaria va primi și a treia tranșă în acest an, iar în primele..
România se pregătește să contracteze un împrumut pentru a finanța cheltuielile crescute în domeniul apărării În ciuda rezultatului incert al alegerilor prezidențiale din România, care vor avea loc pe 4 și 18 mai, șeful interimar al statului,..
„ Acestea sunt povești macedonene de adormit copiii. ” Așa a comentat vicepremierul și ministrul transporturilor Grozdan Karadzhov la Televiziunea Națională Bulgară, afirmațiile colegului său din Macedonia de Nord cu privire la Coridorul 8. Acum..
Partidul Vazrazhdane a depus pentru a treia oară în Adunarea Națională, o propunere privind organizarea unui referendum pentru menținerea monedei bulgare...
Avionul de vânătoare F-16 are o problemă tehnică minoră care se preconizează că va fi rezolvată în câteva zile, a declarat șeful Apărării din Bulgaria,..
Ministrul de Externe Georg Georgiev a plecat spre Washington, SUA, unde va participa la reuniunea liderilor de la München, a anunțat Ministerul de Externe..