Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

La ce se așteaptă turiștii români să găsească în Bulgaria? Interviu

Ion Bondar: Atracții culinare, culturale și naturale

Златни пясъци
Foto: Arhiva BNR

Numărul total de înregistrări ale turiștilor bulgari și străini în unitățile de cazare este de peste 2 milioane și 400 de mii pentru perioada iunie-iulie a acestui an, ceea ce reprezintă o creștere de aproape 12% față de aceeași perioadă a sezonului estival trecut, potrivit Institutului Național de Statistică. Cei mai mulți dintre aceștia au fost turiști bulgari. Pe locul doi s-au situat cei din România.

"Segmentul oaspeților români e dat de turismul în familie", a explicat pentru BNR Ion Bondar, manager de hotel de pe litoralul nordic al Mării Negre, care are o vastă experiență pe această piață, sistemul all-inclusive, fiind formula de masă preferată de turiștii din România.

"Ceea ce îi atrage în Bulgaria, este raportul preț - calitate. Acolo, tot mai rar se practică all-inclusive". 

Sejurul mediu al turiștilor români în Bulgaria, în acest an a fost de 3 până la 5 zile, a precizat Bondar.

Lipsa de profesioniști în turism este una dintre principalele probleme, a mai subliniat expertul.

"Ne bazăm pe personal sezonier care nu poate oferi aceleași servicii. În mod masiv, hotelierii au importat forță de muncă din Ucraina, Moldova sau din țări mai îndepărtate"

Gastronomia, cultura și natura atrag turiștii români, a explicat Bondar. "Segmentul de turiști de weekend este cel al cumpărăturilor, al turismului culinar și poate al sporturilor active."

Din ce în ce mai mulți hotelieri au în echipele lor membri vorbitori de limba română, a mai precizat Ion Bondar. 

Editor: Maria Sivkova-Ilieva


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Un nou centru cultural și gastronomic promovează tradiția culinară bulgară din României

Minoritatea bulgară din România a marcat un eveniment important – constituirea oficială a Hanul Bulgarilor în satul Izvoarele, județul Teleorman (sudul României). Acesta este un loc cu peste 200 de ani de istorie bulgară și rădăcini adânci. Centrul..

publicat în 26.11.2025 la 17:00

Universitățile din Veliko Tarnovo și Craiova lansează un proiect educațional comun

Universitățile din Veliko Tarnovo și Craiova vor forma studenți în cadrul unui proiect comun româno-bulgar. În cadrul unei conferințe de presă organizate în vechea capitală, coordonatorii proiectului din cadrul celor două universități au prezentat..

publicat în 26.11.2025 la 16:15

La Sofia se va deschide expoziția „Trilogia Bucureștiului” a artistului vizual Anton Roland Laub

Goethe-Institut, Institutul Francez și Ambasada Franței din Sofia, în parteneriat cu Ambasada României la Sofia, Cinema Odeon, Kehrer Verlag (Heidelberg), și Scânteia (București),  aduc la Sofia expoziția „Trilogia Bucureștiului” a lui Anton Roland Laub,..

publicat în 24.11.2025 la 11:30