Convenția de la Istanbul intră în vigoare în Uniunea Europeană la 1 octombrie, a anunțat Comisia Europeană. Deși nu a fost ratificată la nivel național de mai multe țări, printre care și Bulgaria, Convenția este obligatorie din punct de vedere juridic pentru toate statele membre, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Christian Wigand.
Convenția de la Istanbul este un cadru juridic menit să protejeze femeile împotriva tuturor formelor de violență. În 2018, Curtea Constituțională a Bulgariei a adoptat o decizie în care se afirmă că Convenția de la Istanbul susține concepte juridice legate de conceptul de "gen" care sunt incompatibile cu principiile de bază ale Constituției Republicii Bulgaria. În 2021, Curtea de Justiție a UE a decis că Uniunea Europeană în ansamblul său ar putea ratifica convenția prin vot cu majoritate calificată și nu prin unanimitate, din cauza refuzului unor țări de a o accepta.
Pentru al 13-lea an consecutiv, persoanele fără adăpost din orașul Ruse vor primi o masă caldă gratuită în timpul lunilor de iarnă. Bucătăria socială a Crucii Roșii Bulgare își deschide din nou porțile în cel mai mare oraș bulgăresc de pe malul Dunării...
De ziua patronului său spiritual, Sf. kliment Ohridski, baza bulgară din Antarctica și-a deschis oficial porțile. Membrii expediției conduse de prof. Hristo Pimpyrev au pus cu succes piciorul pe țărmul înzăpezit al insulei Livingstone la ora 21:30...
Institutul de Informatică, Inteligență Artificială și Tehnologie de la Universitatea din Sofia „St. Kliment Ohridski” a făcut disponibilă pentru utilizare gratuită aplicația de chat cu inteligență artificială de ultimă generație BgGPT, disponibilă la..
Departamentul de Stat al SUA a publicat astăzi datele privind vizele de tip B refuzate pentru exercițiul financiar 2024. Pentru Bulgaria, acest procent..
În săptămâna dedicată protecției urșilor, WWF atrage atenția asupra a șase urși orfani care au primit o a doua șansă la viață. Inițiativa face parte din..
Sofia și orașul Ho Chi Minh din Vietnam au făcut schimb de scrisori de intenție pentru cooperare.Primarul Sofiei, Vassil Terziev, și Nguyen Van Dung,..