Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

CE raportează progresele înregistrate de Bulgaria și România în ceea ce privește proiectele pilot privind procedurile rapide de azil și de returnare

Clădirea CE‌‌ din Bruxelles
Foto: pixabay

Astăzi, la șase luni de la începerea punerii în aplicare a proiectelor-pilot privind procedurile rapide de azil și de returnare, Comisia raportează cu privire la progresele satisfăcătoare înregistrate de Bulgaria și România, precizează Comisia Europeană. În general, au fost obținute rezultate solide, fiind identificate cele mai bune practici în domeniul procedurilor accelerate de azil și al returnărilor efective, al gestionării frontierelor și al cooperării consolidate cu țările vecine. 

De asemenea, Bulgaria a întocmit o listă cu țările de origine sigure și țările terțe sigure desemnate și a crescut numărul de desfășurări ale Agenției Uniunii Europene pentru Azil. Bulgaria este în curs de modificare a legislației sale, pentru a permite emiterea unei decizii negative privind protecția internațională împreună cu o decizie de returnare, se arată în raportul CE.

Raportul vine în contextul în care Consiliul Justiție și Afaceri Interne al UE discută, la Luxemburg, problema presiunii migratorii și a aderării Bulgariei și României la spațiul Schengen.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Premierul bulgar a susținut planul de pace pentru Ucraina, în cadrul „Coaliției celor dispuși”

Granițele nu pot fi modificate cu forța, iar securitatea pe termen lung a Ucrainei trebuie garantată, a afirmat prim-ministrul Rosen Jelyazkov în cadrul unei videoconferințe a „Coaliției celor dispuși”, condusă de președintele francez Emmanuel Macron și..

publicat în 26.11.2025 la 08:45

Modificările aduse proiectului de buget sugerează disponibilitatea statului bulgar de a cumpăra Lukoil

2 miliarde de euro în garanții de stat suplimentare și o concesiune acordată Totalizatorul sportiv bulgarfac parte din modificările aduse proiectului de buget pentru 2026, introduse între prima și a doua lectură. Modificarea, care mărește garanțiile..

publicat în 25.11.2025 la 17:15

Președintele Rumen Radev: Pacea în Ucraina va fi scrisă de învingători

„Vedem un plan rațional pentru o pace rapidă din partea președintelui Donald Trump, conform căruia situația de pe câmpul de luptă se dezvoltă extrem de nefavorabil pentru Ucraina, iar el încearcă să prevină un scenariu și mai grav și victime..

publicat în 25.11.2025 la 15:00