La Ambasada Bulgariei la București a avut loc un forum de prezentare a Programului național "Poveștile neștiute ale bulgarilor". "Nu exista un loc mai firesc pentru ca această idee magnifică să înceapă. Viața, destinul și faptele tuturor celor mai mari personalități ale istoriei bulgărești din secolul al XIX-lea sunt legate de București", le-a spus ambasadorul Bulgariei la București, Radko Vlaicov, participanților.
"Poveștile neștiute ale bulgarilor" vor face parte din capitala noastră națională extrem de bogată", a subliniat ministrul Educației, Galin Țokov. El a adăugat că scopul este de a păstra limba bulgară prin crearea unei arhive digitale comune și de a le insufla tinerilor patriotismul față de Bulgaria, indiferent de locul în care se află în lume.
Programul își propune să schimbe modelul de educație, elevii devin partea activă, astfel încât să poată spune poveștile lor locale, a explicat Țokov.
Bulgarii ocupă locul al treilea între 30 de țări europene în ceea ce privește durata vieții în stare bună de sănătate, potrivit datelor Eurostat. Ei trăiesc în medie 68,6 ani în stare bună de sănătate, țara fiind depășită la acest indicator, de Malta..
Agenția pentru Ocuparea Forței de muncă candidează în cadrul programului „Dezvoltarea resurselor umane” prin măsura „Aleg Bulgaria”, obiectivul operațiunii fiind crearea de condiții și stimulente pentru stabilirea permanentă în Bulgaria a bulgarilor care..
Prognoza meteo: Weekendul va fi canicular Sâmbătă, temperaturile minime vor varia între 16° C și 23° C, iar în Sofia vor fi 16° C. În timpul zilei va fi soare, cu vânt slab, în sud-est, până la moderat, dinspre est-nord-est. Temperaturile maxime vor..
Agenția pentru Ocuparea Forței de muncă candidează în cadrul programului „Dezvoltarea resurselor umane” prin măsura „Aleg Bulgaria”, obiectivul..
Bulgarii ocupă locul al treilea între 30 de țări europene în ceea ce privește durata vieții în stare bună de sănătate, potrivit datelor Eurostat. Ei..