Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Fitch reconfirmă ratingul de credit al Bulgariei

Foto: EPA/BGNES

Agenția internațională de rating Fitch Ratings a confirmat ratingul de credit pe termen lung în valută și monedă locală al Bulgariei la 'BBB', cu perspectivă pozitivă, a anunțat biroul de presă al Ministerului de Finanțe. 

Perspectiva pozitivă reflectă planurile țării de a adera la zona euro, ceea ce ar putea duce la îmbunătățiri suplimentare ale indicatorilor poziției externe a țării. Pe de altă parte, raportul scăzut dintre investiții și PIB și factorii demografici nefavorabili cântăresc asupra creșterii economice potențiale și a finanțelor publice pe termen lung, se arată în comunicatul Ministerului de Finanțe. 

În pofida tendinței de scădere a inflației în Bulgaria, aceasta rămâne semnificativ peste cea din cele trei state membre ale UE cu cele mai scăzute rate ale inflației și nu îndeplinește în prezent criteriul de stabilitate a prețurilor. Având în vedere incertitudinea semnificativă în ceea ce privește evoluția inflației, Fitch Ratings continuă să aibă îndoieli cu privire la îndeplinirea criteriului de stabilitate a prețurilor la jumătatea anului 2024 (data-cheie pentru aderarea la zona euro în 2025). 

Conform previziunilor, este probabil ca Bulgaria să îndeplinească toate celelalte criterii nominale de adoptare a monedei euro (finanțe publice, rata dobânzii și cursul de schimb). În acest sens, analiștii agenției consideră că adoptarea monedei euro este de natură să sprijine ratingul, întrucât, în condiții de egalitate, ar îmbunătăți ratingul țării cu aproximativ două trepte.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Grupul KBC își majorează previziunile privind creșterea economică a Bulgariei în 2026

Grupul KBC se așteaptă ca economia bulgară să crească puțin mai mult anul viitor în comparație cu previziunile anterioare, potrivit concluziilor ultimelor evaluări ale grupului financiar belgian privind economiile din Europa Centrală și de Est. Conform..

publicat în 20.11.2025 la 10:30
Valentin Mundrov cu Anette Kroeber-Riel

A fost discutată construirea unui centru de date al Google în Bulgaria

La o întâlnire la Berlin cu Annette Kroeber-Riel, vicepreședinte pentru Afaceri guvernamentale și politici publice pentru Europa în cadrul Google, ministrul Guvernării E electronice, Valentin Mundrov, a declarat că parteneriatul dintre Bulgaria și..

publicat în 19.11.2025 la 10:30

Întâlnire la Sofia între mediul de afaceri european și bulgar și Bursa de Valori din Bulgaria

Bursa de Valori din Bulgaria va fi parte din evenimentul EU-Chambers Business Chill with the Bulgarian Stock Exchange , organizat de Camera de Comerț Ungaro-Bulgară, care în prezent prezidează EU-Chambers în Bulgaria. Despre acest lucru informează BVB pe..

publicat în 19.11.2025 la 08:30