Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Profesorul Gheorghi Vâlcev este noul rector al Universității "Sfântul Kliment Ohridski" din Sofia

Prof. Gheorghi Vâlcev
Foto: BGNES

Profesorul Gheorghi Vâlcev de la Facultatea de Filosofie a Universității "Sfântul Kliment Ohridski" din Sofia este noul rector, al 57-lea, al celei mai vechi universități din Bulgaria. El a fost ales în urma unui tur de scrutin împreună cu academicianul Nikolai Vitanov de la Facultatea de Fizică. 198 dintre delegații la Adunarea Generală au votat pentru profesorul Vâlcev, iar 152 pentru academicianul Vitanov. În 1988, Gheorghi Vâlcev a absolvit Universitatea "Sfântul Kliment Ohridski" din Sofia cu o diplomă de master în istorie, cu o a doua specializare în ''Filosofie''. 

În 1998, profesorul Vâlcev a obținut o diplomă de doctorat la Centrul de Studii Culturale. Din decembrie 2015, este rector adjunct al Universității din Sofia pentru activități educaționale. Profesorul Gheorghi Vâlcev a declarat că, în cei patru ani de mandat de rector, Universitatea din Sofia ar trebui să devină mult mai vizibilă, să facă parte din spațiul educațional european și să apere principalele priorități și identitatea Bulgariei.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

100 de ani de la sfințirea Catedralei Patriarhale Sfântul Alexandru Nevski

100 de ani de la sfințirea Catedralei Patriarhale Sfântul Alexandru Nevski Acum exact 100 de ani, pe 12 septembrie 1924, a fost sfințită Catedrala Sfântul Alexandru Nevski. Templul a fost construit cu donații publice „în semn de recunoștință față de..

publicat în 12.09.2024 la 16:15

Severin Gheorghiev - Va Ploua

La sfârșit de vară, Severin Gheorghiev prezintă cea mai recentă piesă a sa, Va Ploua. Aceasta este a doua melodie a lui Severin. El este cunoscut ca participant la cel mai recent sezon al concursului reality bulgar de cântat ''The Voice of Bulgaria'' ...

publicat în 12.09.2024 la 14:00

Mașini retro din parcul auto al Serviciului de Protecție, la Muzeul Național de Istorie

Mașini clasice de înaltă clasă reprezentativă din parcul auto al Serviciului Național de Protecție vor fi prezentate de Muzeul Național de Istorie, de astăzi până pe 15 septembrie.  Expoziția este organizată cu ocazia aniversării a 145 de ani de la..

publicat în 12.09.2024 la 10:30