La Burgas, președintele Rumen Radev dă startul celei de-a 21-a ediții a inițiativei caritabile "Crăciunul bulgăresc", a anunțat serviciul de presă al președinției.
Inițiativa are loc anual sub auspiciile șefului statului, iar scopul acesteia este de a ajuta copiii care au nevoie de diagnostic, tratament și reabilitare.
În cadrul evenimentului vor fi anunțate obiectivele noii campanii, care se va desfășura până în 2024, și vor fi prezentate rezultatele campaniei din 2023.
Datorită donațiilor a mii de bulgari, inițiativa a oferit asistență pentru sute de copii și pentru numeroase instituții medicale din întreaga țară.
Conferința „Argentina și Bulgaria în Antarctica. Prietenie și sinergie, un pas dincolo de cooperare” este organizată în această seară de Universitatea din Sofia "Sf. Kliment Ohridski și Ambasada Argentinei în Bulgaria”. Moderatorul forumului va fi..
Numărul femeilor care ocupă funcții de conducere în Bulgaria este în creștere, deși acestea rămân mai puține decât bărbații. În 2023, numărul lor a ajuns la 68 000 - cu 3 200 mai multe decât în anul precedent, conform Raportului privind egalitatea de gen..
Guvernul bulgar a aprobat fonduri suplimentare în valoare de până la 112.000 de leva în cadrul bugetului Ministerului Afacerilor Externe pentru 2024. Fondurile sunt destinate Agenției Executive pentru Bulgarii de Pretutindeni din cadrul Ministerului..
Conferința „Argentina și Bulgaria în Antarctica. Prietenie și sinergie, un pas dincolo de cooperare” este organizată în această seară de Universitatea din..
Guvernul bulgar a aprobat fonduri suplimentare în valoare de până la 112.000 de leva în cadrul bugetului Ministerului Afacerilor Externe pentru 2024...
Numărul femeilor care ocupă funcții de conducere în Bulgaria este în creștere, deși acestea rămân mai puține decât bărbații. În 2023, numărul lor a ajuns..