Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Sofia: Recepția cu ocazia Zilei Naționale a României, onorată de sute de participanți

Invitatul de onoare, prezent la eveniment, a fost premierul Bulgariei, Acad. Nikolai Denkov

Ambasada României la Sofia a celebrat luni, 27 noiembrie a.c, Ziua Națională a României, printr-o recepție la care au participat prim-ministrul Nikolai Denkov, ministrul Apărării Todor Tagarev, ministrul Finanțelor Asen Vassilev, amiralul Emil Eftimov, Seful Apararii, primarul Municipiului Sofia Vasil Terziev, adjuncți ai miniștrilor de Externe, Interne, Agricultură, Turism, consilieri prezidențiali, parlamentari, numeroși reprezentanți ai instituțiilor statului bulgar și ai corpului diplomatic acreditat la Sofia.


Prezenți au fost și reprezentanți ai mediului de afaceri, ai unor instituții de stat, din învățământ și domeniul cultural și artistic, printre aceștia din urmă numărându-se și Milen Mitev, Directorul General al Radioului Național din Bulgaria. De asemenea, la eveniment au participat și mulți cetățeni români care locuiesc în Bulgaria și bulgari, prieteni ai poporului român.

Ambasadorul României la Sofia, Brândușa Predescu alături de Milen Mitev, Director General al Radioului Național din Bulgaria

După intonarea imnului României, Bulgariei și Uniunii Europene, E. S. Ambasador Brândușa Predescu, a susținut un discurs, în care a marcat semnificația zilei de 1 Decembrie și rolul României în respectarea și promovarea valorilor comune ale democrației.

Referindu-se la excelentele relații de prietenie și colaborare între România și Bulgaria, în special în actualul context politic, economic și de securitate, ambasadorul Brândușa Predescu, a subliniat traseul comun al celor două țări, exprimându-și speranța aderării lor la spațiul Schengen.

E.S. Ambasador al României în Bulgaria, d-na Brândușa Predescu

De asemenea,  d-na ambasador a reamintit participanților că 2023 este anul în care România și Bulgaria, prin președinții lor, Klaus Iohannis și Rumen Radev, au semnat un Parteneriat Strategic, aducând în același timp, mult așteptata veste că cele două țări vor construi cel de-al treilea pod peste Dunăre, la Giurgiu-Ruse.

Un discurs a susținut și invitatul de onoare al evenimentului, premierul Bulgariei, academician Nikolai Denkov, care, la rândul său, a reiterat că România și Bulgaria sunt împreună, în acest moment, în atât de multe inițiative, încât nu pot fi, în niciun fel, separate, menționând de asemenea, proiectele majore de conectivitate pe Dunăre care au fost demarate în ultimele luni și exprimându-și speranța de accedere împreună la Schengen.

Acad. Nikolai Denkov, premierul Bulgariei alături de ambasadorul Brândușa Predescu

La finalul părții oficiale, printr- un ”La mulți ani”, ambasadorul României, Brândușa Predescu a invitat participanții să se delecteze cu unele produse gastronomice fabricate de companii originare din România, evenimentul bucurându-se de sprijinul și prezența altor companii românești care și-au expus produsele și au organizat chiar și o expoziție de artă.

Expoziție de artă a unor pictori bulgari

Foto: Iulia Bahovski



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Piloții acrobați români „Șoimii României” participă la festivalul SPICE Music din Burgas

Echipa națională de acrobație aeriană a României, „Șoimii României”, va participa la un spectacol aerian organizat în cadrul festivalului SPICE Music, care va avea loc în Burgas, Bulgaria. Evenimentul este programat pentru data de 8 august, între orele..

publicat în 08.08.2025 la 08:30

O navă de cercetare științifică română va cerceta spațiile maritime ale Bulgariei

Consiliul de Miniștri a dat undă verde navei de cercetare științifică românești MARE NIGRUM să pătrundă și să staționeze în apele teritoriale ale Bulgariei, în perioada 1–20 septembrie 2025, în cadrul unei expediții științifice internaționale comune..

publicat în 07.08.2025 la 09:30

Cetățeanul român acuzat de accidentul rutier în Pasul Republicii a fost eliberat pe cauțiune

Tribunalul regional din Veliko Tarnovo a stabilit o cauțiune de peste 20 000 de leva (10 000 de euro) pentru cetățeanul român acuzat de accidentul în care au fost implicate trei mașini în Pasul Republicii, a informat BTA. În accident au fost rănite 6..

publicat în 05.08.2025 la 10:30