Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Cum gândesc companiile bulgare și românești despre relațiile bilaterale?

Forumul de la Ruse a permis audierea unor opinii diferite în sprijinul apropierii legăturilor româno-bulgare

Foto: BTA

Proiectele de infrastructură dintre Bulgaria și România nu avansează rapid din cauza cadrului de reglementare complex, dar avansează. Așa a declarat pentru Radio Bulgaria Doru Dragomir, președintele Camerei de Comerț Bilaterale România-Bulgaria, în marja conferinței "Europa Unită - o cale spre securitate economică și integrare durabilă", care a avut loc acum câteva zile la Ruse.

Potrivit lui Doru Dragomir, posibila intrare a Bulgariei în zona euro va avea un impact macroeconomic bun asupra relațiilor economice bulgaro-române, deoarece va echilibra schimburile comerciale dintre cele două țări:

"Ne așteptăm să avem mai multe exporturi din România către Bulgaria și să se reducă puțin exporturile din Bulgaria către România. Din alt punct de vedere, nu cred că vor fi diferențe mari, pentru că în general companiile din România lucrează în proporție de peste 70% cu mărfuri către și dinspre Uniunea Europeană. Adică, oamenii de afaceri români nu au nicio problemă în a lucra cu euro. Din acest punct de vedere, ar trebui să fim pregătiți să lucrăm cu companiile bulgare cu euro."

Doru Dragomir

Forumul de la Ruse a reunit politicieni, diplomați, oameni de afaceri și jurnaliști activi în spațiul româno-bulgar și a fost un prilej oportun pentru a discuta aspecte actuale ale relațiilor bilaterale în contextul în care se așteaptă un nou vot pentru sau împotriva aderării Bulgariei și României la spațiul Schengen. 

"La sfârșitul acestui an, în lipsa admiterii în Schengen, adică dacă vom fi respinși din nou, înseamnă că trebuie să muncim din ce în ce mai mult pentru a încerca să rezolvăm toate aceste probleme care sunt ridicate de Austria sau Olanda pentru a putea adera la Schengen. Din păcate, ratarea acestui moment va duce, cel mai probabil, la o întârziere de cel puțin unu-trei ani", a declarat pentru Radio Bulgaria Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România. El și-a anunțat încă o dată atitudinea pozitivă față de ideea de a elimina controalele la granița dintre Bulgaria și România - așa-numitul mini-Schengen bulgaro-român. Și a mai spus că a profitat de vizita sa la Ruse pentru a discuta cu primarul orașului, Pencio Milkov, și cu ministrul economiei și industriei, Bogdan Bogdanov, despre parcarea pentru camioane deschisă recent în apropiere de Ruse și pentru a cere un tratament egal pentru toți șoferii și camioanele.


Lyubomir Stanislavov de la Automotive Cluster Bulgaria a exprimat pentru Radio Bulgaria dorința de a intensifica cooperarea între industriile auto din cele două țări:

"Cred că adevărul este că cooperarea dintre industria auto din Bulgaria și industria auto din România nu este suficientă. Se poate face mult mai mult decât ceea ce se face în prezent. Motivul principal este că, atât în Bulgaria, cât și în România, peste 90% dintre investitori sunt companii internaționale. Aceștia își produc componentele sau produsele finite pentru companiile-mamă undeva în Europa de Vest. Și, de fapt, principala cooperare este între companiile locale cu capital bulgar care lucrează pentru antreprenori români sau invers. Dar, cu siguranță, este posibil mult mai mult."

Lyubomir Stanislavov

Industria auto din România este foarte dezvoltată, cu peste 600 de companii care asigură 230.000 de locuri de muncă și 30% din exporturile românești. Industria auto din Bulgaria s-a dezvoltat bine și ea în ultimii ani, dar prezența unor producători auto precum Renault și Ford în România a avut până acum un impact redus asupra afacerilor din Bulgaria.

Opinia predominantă la forum a fost că relațiile bulgaro-române au un mare potențial. Cu toate acestea, a fost, de asemenea, evident că cele două țări și elitele lor de afaceri încă gândesc în principal în termeni național-centrici. Astfel de întâlniri sunt probabil o modalitate pentru cele două țări de a gândi în tandem.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Procuratura bulgară cercetează cetățeni români pentru trafic ilegal de migranți

Procuratura orașului Sofia a inițiat procedura de cameră preliminară cu privire la un grup infracțional organizat pentru trafic de migranți, a anunțat procuratura. În cadrul anchetei au fost strânse probe privind 16 cetățeni români care au traversat de..

publicat în 25.11.2024 la 15:00

Bulgaria și România se îndreaptă împreună spre aderarea deplină la Schengen, a dat asigurări președintele

Nu va exista nicio diferență între Bulgaria și România în drumul lor spre Schengen, a declarat președintele Rumen Radev, jurnaliștilor atunci când i s-a cerut să comenteze informațiile apărute astăzi cu privire la viitoarea aderare deplină a României la..

publicat în 20.11.2024 la 09:00
Foto: Centrul de presă

Expoziția ”Cetatea medievală transilvăneană” de Ovidiu Cărpușor vizitează Balcic

Expoziția de pictură „Cetatea medievală transilvăneană” a artistului român Ovidiu Cărpușor va fi prezentată în perioada 9-23 noiembrie la Galeria Cuibul Liniștit din cadrul Complexului de Arhitectură și Parc Castelul din Balcic. Expoziția cuprinde 20 de..

publicat în 08.11.2024 la 18:15