Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Președintele CESMA, Dimitar Dimitrov: Ar trebui luate măsuri prin UE și NATO pentru a ajuta nava deturnată Galaxy Leader

Foto: BTA

Houthi yemeniți au permis echipajului navei Galaxy Leader, deturnată în Golful Aden, să ia legătura cu familiile lor, a declarat purtătorul de cuvânt al mișcării, Mohammed Abdul-Salam, relatează agenția bulgară de presă BTA.

Bulgarii aflați la bord sunt căpitanul și secundul. Într-o scrisoare adresată primului ministru și ministrului de externe, căpitanul Dimitar Dimitrov, președintele Confederației Asociațiilor Europene de Armatori (CESMA), solicită o acțiune la nivel național în ceea ce privește nava deturnată, pentru eliberarea ostaticilor. "Nu există altă cale, în afară de cea politică și diplomatică, deoarece companiile nu pot influența o țară și un guvern întreg. Pornind de la faptul că la bordul navei se află cetățeni din două țări europene - Bulgaria și România - cred că se pot lua măsuri prin intermediul UE și NATO, care sunt cele mai serioase organizații care acționează în regiune, inclusiv cu forțe militare", a declarat căpitanul Dimitrov într-un interviu acordat la Radio Varna, de la BNR.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Festivalul de Crăciun de la Sofia va începe în această seară în fața Palatului Național al Culturii

Festivalul de Crăciun de la Sofia se va deschide în această seară în parcul din fața Palatului Național al Culturii din inima Sofiei. Cea de-a treia ediție a festivalului începe la ora 18.30 cu un program bogat și atracții - а roata Ferris, un carusel și..

publicat în 22.11.2024 la 18:30

Trafic intens de TIR-uri lângă Podul peste Dunăre, la granița cu România

Traficul de camioane în zona Podului Prieteniei de la granița cu România este îngreunat. Este de așteptat ca această situație să se mențină și în weekend, deoarece camioanele care așteptau de câteva zile la punctul de trecere Kapitan Andreevo de la..

publicat în 22.11.2024 la 17:00

Parchetul European efectuează percheziții în patru orașe bulgare pentru presupuse fraude cu fonduri UE

La solicitarea Parchetului European, au fost efectuate percheziții în Sofia, Burgas, Petrici și Rila în cadrul unei anchete privind o presupusă fraudă cu fonduri UE în restaurarea unei biserici. În 2017, a fost organizată o licitație publică pentru..

publicat în 22.11.2024 la 15:30