Institutul pentru Informatică, Inteligență Artificială și Tehnologie – INSAIT, din cadrul Universității din Sofia, se numără printre cele 50 de organizații din lume care au primit invitația de a participa la prima alianță globală istorică pentru crearea inteligenței artificiale.
Inițiativa lansată de IBM și „Meta” a fost anunțată în SUA și are ca scop reunirea celor mai mari minți ale lumii din sectorul privat, din mediul academic și din instituții, în numele construirii unei inteligențe artificiale globale deschise, sigure și responsabile, informează Centrul de presă al Ministerului Educației și Științei din Bulgaria.
Cele două companii au declarat că acesta este un moment cheie pentru dezvoltarea inteligenței artificiale și pentru viitorul acesteia. INSAIT din Bulgaria își alătură, astfel, numele alături de instituții științifice de top, precum NASA, CERN, universități – Harvard, Yale, Berkeley, Zurich și altele, precum și de companii tehnologice, precum Sony, Linux, Intel, AMD și Dell.
INSAIT este singurul reprezentant al Europei de Est în proiect, ar numele său se regăsește printre autorii acestei inițiative, transmte BTA
În următorii patru ani, captura permisă pentru calcan în Bulgaria se va situa în intervalul de 82,5 tone. Aceasta reprezintă cu 10% mai mult în comparație cu captura permisă actuală, afirmă Ministerul Agriculturii și Alimentației. Aceeași cotă a fost..
Ministrul interimar al Energiei, Vladimir Malinov, a declarat în cadrul unui briefing că nici el, nici Ministerul Energiei nu au avut informații despre vânzarea Lukoil Neftohim Burgas. Ieri, Financial Times, citând surse proprii, a raportat că gigantul..
Compania petrolieră rusă de stat Lukoil intenționează să vândă rafinăria sa bulgară Neftochim, cu sediul în Burgas, pe coasta Mării Negre. Aceasta este cea mai mare din Balcani, scrie Financial Times . Tranzacția este de așteptat să fie anunțată..