Localitatea Pleven, cunoscută în România, cu numele Plevna, a sărbătorit cu numeroase evenimente, eliberarea orașului de sub dominația otomană, membri ai garnizoanei Pleven, parlamentari și cetățeni luând parte la festivități.
Festivitățile au început cu o slujbă de comemorare, în memoria eroilor. "Astăzi este din nou 10 decembrie - Ziua amintirii și a recunoștinței. La 146 de ani de la glorioasa epopee de la Pleven, ne plecăm capetele în fața faptei a mii de eroi cunoscuți și necunoscuți care și-au dat viața pentru libertatea noastră - zeci de mii de soldați și ofițeri, ruși, ucraineni, georgieni, polonezi, finlandezi, moldoveni și români. Lor le este recunoștința noastră veșnică. Faptlele lor vor fi amintite pentru totdeauna", a spus în discursul său primarul Dr. Valentin Hristov.
Coroane și flori au fost depuse în fața capelei-mausoleu "Sf. Gheorghe", iar florile au fost oferite la mausoleul "Sfântul Gheorghe Biruitorul".
În perioada 10-22 februarie, în zonele Centrului de instruire „Cruncha”, ale Complexului național de instruire militară „Charalitsa”, Bazei aeriene 22 din Bezmer și Bazei navale - Burgas se va desfășura cel mai mare exercițiu militar NATO al anului,..
„Avem nevoie de drone pentru supraveghere aeriană, nu să folosim elicoptere și avioane pentru a supraveghea apele bulgare”, a declarat pentru BNT unul dintre comandanții Grupului de combatere a minelor din Marea Neagră. Până în prezent, armata..
Nu se va organiza nicio festivitate de sărbătorire comună cu Macedonia de Nord, a celei de-a 153-a aniversări a nașterii lui Gotse Delchev, pe data de 4 februarie. Bulgaria nu a primit o invitație de a comemora împreună această zi, a declarat ministrul..
Comisia Europeană a decis să închidă procedura declanșată împotriva Bulgariei pentru nerespectarea termenelor de revizuire și actualizare a planurilor de..