Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

În anul care aproape a trecut, a crescut optimismul în societatea bulgară

Foto: rctrend.bg

Anul 2023 a fost mai bun pentru bulgari în comparație cu cei trei ani precedenți. Aproape 2/3 au declarat că s-au simțit fericiți în anul care tocmai a trecut, potrivit unui sondaj reprezentativ Trend, comandat de cotidianul "24 de ore". 
În 2023, se înregistrează o creștere de 7% în ceea ce privește părerea bulgarilor despre fericirea lor personală. Nivelul de 64% este egal cu cel de dinaintea pandemiei Covid. 
Din decembrie 2020, pentru prima dată, a fost raportată o schimbare pozitivă în ceea ce privește evaluarea țării. Proporția pesimiștilor este din nou majoritară 57%, dar în scădere cu peste 20% față de cei 3 ani precedenți. Dacă la sfârșitul anului 2020, 12% defineau anul ca fiind bun, 2023 a fost definit la fel, de 28%. 

6 din 10 bulgari au evaluat anul ca fiind bun din punct de vedere personal. Aceasta este cea mai mare valoare după 2019. Pentru 1/3 dintre ei, anul care trece a fost rău. Așteptările pentru anul viitor 2024 sunt mai degrabă pozitive. 40% consideră că Bulgaria va avea un an mai bun, în timp ce 29% prevăd unul mai rău.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria investește 115 milioane de euro în infrastructura de comunicații securizate prin satelit

În 2026, Ministerul Inovării și Creșterii Economice va investi aproape 115 milioane de euro în infrastructura națională pentru comunicații sigure prin satelit și în proiecte comune între mediul de afaceri și mediul academic. Fondurile vor fi distribuite..

publicat în 21.11.2025 la 17:00

Citește. Pe bune: Bulgaria sărbătorește Ziua Cititului

Bulgaria sărbătorește Ziua Națională a Cititului în a treia vineri din noiembrie. Fundația Cititul conduce inițiativa sub motto-ul: „Citește. Pe bune”. Conform studiului PISA 2022 al OCDE, 53% dintre elevii de 15 ani din Bulgaria au dificultăți în..

publicat în 21.11.2025 la 15:30

Bulgaria a coordonat o operațiune internațională de amploare împotriva traficului cu antichități

Peste 3.000 de antichități în valoare de peste 100 de milioane de euro au fost confiscate în cadrul unei operațiuni internaționale coordonate de la Sofia, a informat poliția elenă. Una dintre cele mai mari rețele de contrabandă cu antichități a fost..

publicat în 21.11.2025 la 15:30