Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Nu există condiții suplimentare pentru intrarea în Schengen

Foto: Consiliul de Miniștri

„Nu s-au impus condiții suplimentare pentru intrarea Bulgariei în Schengen, de la începutul lunii martie, pe cale aeriană și maritimă”, a declarat premierul Nikolai Denkov. Împreună cu vicepremierul Maria Gabriel, acesta a participat la o întâlnire cu liderul GERB, Boyko Borissov, cu ministrul de Finanțe, Asen Vassilev, cu ministrul de Interne, Kalin Stoyanov, și cu reprezentanți ai comisiilor parlamentare pentru politică externă și pentru probleme legate de zona euro. 

Potrivit liderului GERB și președintelui Comisiei pentru afaceri externe, Boyko Borissov, intrarea în Schengen pe calea aerului și pe mare este un succes care ar fi fost imposibil fără majoritatea din parlament. Premierul Nikolai Denkov a reamintit că Austria însăși a intrat în Schengen în două etape. „Nu ne așteptăm la o schimbare a acestei poziții, pentru că dacă Austria își schimbă atitudinea față de ceea ce a acceptat deja, înseamnă că intrăm într-o discuție complet diferită. Nu mă aștept ca acest lucru să se întâmple”.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Continuă consultările președintelui cu privire la formarea unui cabinet

Pe 11 și 12 decembrie, continuă consultările președintelui Rumen Radev cu grupurile parlamentare din cea de-a 51-a Adunare Națională înainte de înmânarea primului mandat exploratoriu pentru formarea unui cabinet. Astăzi, președintele va primi..

publicat în 11.12.2024 la 08:45
Kiril Petkov

Co-președintele Continuăm Schimbarea, Kiril Petkov, renunță la imunitatea sa parlamentară

Copreședintele Continuăm Schimbarea, Kiril Petkov, a depus la registratura celei de-a 51-a Adunări Naționale o declarație de renunțare la imunitatea sa parlamentară. ''Astăzi, am semnat o renunțare la imunitatea mea parlamentară. Nici Peevski, nici..

publicat în 10.12.2024 la 17:00

Președintele Adunării Naționale, Kiselova, promite că bugetul pentru 2025 va fi adoptat în scurt timp

La o întâlnire cu premierul interimar Dimitar Glavcev, președinta Adunării Naționale, Natalia Kiselova, și-a reafirmat intenția ca bugetul de stat pentru 2025 să fie adoptat în cel mai scurt timp. Înainte de aceasta, însă, urmează să fie constituite..

publicat în 10.12.2024 la 16:15