Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Bulgarii din România și Bulgaria sărbătoresc 176 de ani de la nașterea Hristo Botev

Bustul lui Hristo Botev în parcul Regele Mihai I (Herăstrău)
Foto: FB /BulgarianEmbassyRomaniа

Ambasada Republicii Bulgaria la București organizează o festivitate solemnă pentru comemorarea a 176 de ani de la nașterea poetului, iluministului și revoluționarului Hristo Botev. La eveniment sunt invitați să participe toți cetățenii și oaspeții Bucureștiului, iar la eveniment și-au anunțat deja prezența numeroși cetățeni bulgari din Bulgaria, inclusiv reprezentanți ai Casei Culturale Hristo Botev din orașul Ruse. 

Festivitatea va avea loc în fața monumentului-bust al lui Hristo Botev din Parcul Regele Mihai I ("Herăstrău") - aflăm dintr-o publicație a misiunii diplomatice bulgare pe rețelele de socializare.

Bucureștiul ocupă un loc important în viața poetului Hristo Botev, care a devenit erou național pentru elanul cu care a trezit spiritul bulgar și a deschis calea ideii de libertate. Revoluționar, poet, jurnalist, editor, în timpul scurtei sale vieți Hristo Botev a reușit să creeze doar 20 de poezii, care sunt încă considerate ca fiind printre cele mai bune din literatura bulgară.

Hristo Botev s-a născut în ziua de Bobotează a anului 1848 la Kalofer, în familia dascălului Botyo Petkov și a soției sale Ivanka Boteva. De aici, revoluționarul a pornit la drum spre o "străinătate dificilă" pentru a da "putere și tinerețe" pentru libertatea iubitei sale țări.

A emigrat în Țara Românească, unde a lucrat ca redactor la ziarul "Zorile Dunării". Se mută din oraș în oraș. În 1872 a locuit temporar lângă București împreună cu Vasil Levski, un alt revoluționar care a inspirat lupta pentru libertate. Editează și publică noul organ al mișcării de eliberare națională ziarul "Zname/Drapel". 

În sprijinul Răscoalei din aprilie 1876, Botev a organizat un detașament și a devenit conducătorul acestuia. A preluat conducerea navei "Radetsky" și împreună cu ceata lui a coborât pe malul bulgăresc al Dunării. 

A murit pentru libertatea Bulgariei pe vechiul vârf de munte Okolchitsa, la 1 iunie 1876.

Tradiția spune ca la data nașterii sale - 6 ianuarie, sărbătorile să fie să înceapă în curtea Muzeului Național Hristo Botev din Kalofer, orașul său natal.Festivitățile au loc în toată Bulgaria, precum și în rândul bulgarilor din străinătate care îl cinstesc pe erou, denumind școlile duminicale cu numele său și ridicând basoreliefuri cu numele său, în întreaga lume.

Redactor: M. Ivanova




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Consulatul de onoare al României la Ruse va stimula relațiile comerciale

Consulatul de onoare al României va fi deschis la Ruse. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe a Consiliului de Miniștri al Bulgariei. Circumscripția consulară va cuprinde teritoriul regiunilor Ruse, Pleven și Veliko Tarnovo. Autoritățile locale din..

publicat în 25.07.2025 la 17:45

Un basorelief al lui Mihai Eminescu, va fi dezvelit în stațiunea Sveti Vlas

Un basorelief dedicat poetului și publicistului român Mihai Eminescu va fi inaugurat pe 25 iulie în stațiunea bulgară Sveti Vlas. Ceremonia va avea loc pe Aleea Popoarelor, a anunțat primarul Ivan Nikolov, citat de agenția BTA. La eveniment sunt..

publicat în 25.07.2025 la 10:30

Nava română care studiază curățenia Dunării acostează lângă Ruse, în Bulgaria

Nava română care studiază curățenia Dunării acostează lângă Ruse, în Bulgaria Nava REXDAN, care efectuează un studiu la scară largă asupra configurației și dinamicii Dunării - de la Marea Neagră până la Viena, a acostat în apropierea orașului Ruse, din..

publicat în 15.07.2025 la 18:30