Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Rotația premierilor trebuie să fie pusă în aplicare cât mai rapid și mai ușor posibil

Foto: gov.bg

Cel târziu pe 6 martie, cabinetul ar trebui să demisioneze, astfel încât noul cabinet cu premier Maria Gabriel să își poată prelua mandatul cât mai repede posibil, a declarat premierul Nikolai Denkov, care se află la Davos pentru a participa la Forumul Economic Mondial. 

Potrivit acestuia, rotația este o chestiune pur tehnică și ar trebui să fie pusă în aplicare cât mai repede și fără probleme. Schimbările de cabinet nu pot fi un scop în sine, a subliniat Denkov. Nu am cerut niciodată demisia ministrului de Interne, iar despre ministrul Apărării a a explicat că existența unor critici la adresa unui ministru, nu este un motiv pentru a cere înlocuirea acestuia.

Cu ocazia Forumului Economic Mondial de la Davos, Denkov a subliniat că sloganul reuniunii din acest an, "Restaurarea încrederii", înseamnă că societățile trebuie să se întoarcă la obiectivele lor comune.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria trebuie să își reorganizeze și să își modernizeze industria de armament, afirmă ministrul Zapryanov

”Dacă întârziem și nu reorganizăm și modernizăm industria noastră de armament, în 5-6 ani va fi exotică pentru piața europeană de armament.Aceasta este o provocare majoră”, a declarat ministrul bulgar al apărării, Atanas Zapryanov, în cadrul discuției..

publicat în 25.04.2025 la 13:45

Partidul „Continuăm schimbarea” a indicat corupția ca trăsătură distinctivă a guvernării în primele 100 de zile

„Continuăm schimbarea” a indicat corupția ca unul dintre principalele puncte slabe ale celor 100 de zile de guvernare ale GERB, «BSP – Stânga Unită» și «Există un astfel de popor». Partidul nu renunță la votul de neîncredere după primirea raportului de..

publicat în 24.04.2025 la 16:30

Donald Trump Jr. va participa la un forum de afaceri la Sofia

Fiul președintelui SUA - Donald Trump Jr. și Gila Gamliel, ministrul Științei și Tehnologiei din Israel, vor participa la un forum de afaceri la Sofia pe 27 aprilie 2025, organizat de platforma globală de active digitale Nexo, a anunțat compania...

publicat în 24.04.2025 la 13:00