Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Leva va fi pentru totdeauna convertibilă, după introducerea monedei euro

Foto: bblf.bg

„Nu ar trebui să dăm vina pe euro pentru propriile noastre temeri și eșecuri. Dacă Bulgaria va adopta moneda comună, sistemul cu care ne vom măsura succesul sau eșecul economic va fi în euro în loc de leva”, a declarat pentru Radioul Național, bancherul și economistul Levon Hampartzoumian. El i-a îndemnat pe bulgari să nu se teamă de euro. 

Prevalutarea se va face pe cheltuiala statului, fără taxe și comisioane. Băncile vor ajunge la un acord cu statul ca aceasta să nu fie pe cheltuiala cetățenilor. Nu va exista nicio rotunjire în cazul creditelor ipotecare. „Cel mai probabil va fi automat, pentru că resemnarea unui număr atât de mare de contracte ar fi un coșmar administrativ” a mai spus bancherul. 

„Chiar și după perioada de schimb, leva va putea fi convertită pentru totdeauna. Dacă mergeți la Banca Centrală, va fi gratuit de aici până la sfârșitul lumii. Valoarea acestor bani nu se va pierde în urma schimbului”, a dat asigurări bancherul, dând exemplul că germanii încă mai păstrează acasă,  30 de miliarde de mărci germane



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

57000 de pensionari continuă să lucreze în sectorul de stat

225788 de bulgari cu pensie pentru vechime și vârstă continuă să lucreze pentru a obține venituri suplimentare. Dacă la aceștia se adaugă persoanele cu alte tipuri de pensii, numărul total depășește 350000 de persoane, adică peste 17,5% din pensionari...

publicat în 04.08.2025 la 14:00

Banca Națională a Bulgariei reduce rata dobânzii de referință

Rata dobânzii de referință în Bulgaria va fi redusă la 1,82% începând cu 1 august 2025, a anunțat Banca Națională a Bulgariei (BNB). Reducerea este de 0,09% față de luna iulie 2025, când era de 1,91%. Rata dobânzii anuale simple este redusă pentru a 11-a..

publicat în 01.08.2025 la 14:00
Râul Arda

Fermierii din nordul Greciei cer clarificări cu privire la apa provenită din Bulgaria

Fermierii greci din regiunea Evros așteaptă o soluție pe termen lung cu Bulgaria în ceea ce privește apa din râul Arda. Nu există încă un acord cu Bulgaria privind aprovizionarea cu apă a regiunii Evros, a declarat pentru mass-media sindicatul..

publicat în 31.07.2025 la 14:00