Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Pentru a-i ține pe liceeni în Bulgaria guvenrul Denkov propune să elimineze taxele de studii universitare

Foto: mu-sofia.bg

Guvernul propune eliminarea taxelor de școlarizare pentru studenții de licență și postuniversitare la universitățile de stat, la cursurile cu subvenție de stat. Acest lucru va facilita accesul la învățământul superior, indiferent de statutul social și financiar. De asemenea, va contribui la politica demografică. Din cauza diferențelor mari între taxele de școlarizare pentru diferite universități, distribuția teritorială a studenților și pe specializări este inegală. O serie de țări europene oferă învățământ superior gratuit, ceea ce îi atrage pe unii liceeni bulgari. Eliminarea taxelor ar face universitățile bulgare mai atractive atunci când se alege un traseu de viață în străinătate sau în Bulgaria, se arată în raționament. Costurile de școlarizare ar fi acoperite de stat. Pentru ca acest lucru să se întâmple, însă, trebuie adoptate amendamente la Legea privind învățământul superior, care, potrivit premierului Nikolay Denkov, vor fi încărcate astăzi pentru dezbatere publică.

Suma necesară pentru învățământul superior gratuit este estimată între 120 și 150 de milioane de leva pe an. Aceste fonduri au fost asigurate încă din al doilea semestru al acestui an universitar - 2023-2024, a declarat premierul jurnaliștilor la Consiliul de Miniștri, potrivit BTA.

Numărul total de studenți înscriși în instituțiile de învățământ superior de stat în 2022/23 este de 188.194, doctoranzii sunt 6.259. Numărul este similar pentru acest an, a informat premierul Denkov.

Prim-ministrul Nikolay Denkov

Taxele de școlarizare cu plată în instituțiile de învățământ superior de stat și private rămân.

Scopul nu este de a avea în Bulgaria tineri inteligenți care vor să studieze la universitate și nu pot face acest lucru pentru că trebuie să plătească taxe, a declarat Denkov. În cuvintele sale, aceste măsuri ar trebui să fie completate de măsuri care să asigure o respectare și mai strictă a criteriilor de calitate. Educația a fost întotdeauna o prioritate națională, iar odată cu recentele modificări ale Constituției a fost declarată valoare națională, a adăugat premierul Denkov.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Cursuri, demonstrații și experimente distractive pentru toată lumea la Facultatea de Fizică a Universității din Sofia

Facultatea de Fizică a Universității din Sofia „Sf. Kliment Ohridski” din Sofia își deschide astăzi laboratoarele pentru o «Zi de toamnă» specială, în care copii și adulți inspirați de știință să petreacă câteva ore interesante și fructuoase...

publicat în 15.11.2024 la 09:30

Jumătate dintre diabeticii din Bulgaria se consideră sănătoși

Cu ocazia Zilei mondiale a diabetului, instituțiile medicale din diferite orașe din Bulgaria  organizează consultații gratuite pentru persoanele cu diabet și cele expuse riscului de a dezvolta această boală. Potrivit Societății Bulgare de Endocrinologie,..

publicat în 14.11.2024 la 12:30

Elevii din Lovech prezintă filme originale despre schimbările climatice și ecologie

Scurtmetraje originale create de elevi vor fi proiectate în orașul Lovech în cadrul programului „ Învață, povestește, filmează! Clima și ecologia întâlnesc arta”. Tinerii cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani vor lua parte, de asemenea, la discuții în..

publicat în 14.11.2024 la 10:30