Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Fermierii ies azi cu utilaje grele în toată țara

Foto: NAZ

Camera Agrară Bulgară a decis să înceapă azi proteste în toată țara, a aflat BNR. Fermierii recurg la această măsură extremă în ciuda sprijinului financiar promis de guvern. Astfel, ei vor scoate utilaje grele în 85 de puncte din întreaga țară, fiind gata să blocheze drumurile și punctele de trecere a frontierei. Se așteaptă ca poziția organizațiilor din Cameră să fie făcută publică în cursul zilei de astăzi.
Asociația Națională a Cultivatorilor de Cereale anunță, de asemenea, o acțiune industrială pe termen nelimitat începând de azi, deoarece califică propunerea statului drept "nesatisfăcătoare și inacceptabilă".
Statul le oferă celor care lucrează în acest sector, pentru primii 3 mii de decari câte 10 leva suplimentar imediat și încă 10 leva în până în septembrie, iar pentru restul suprafețelor, câte 5 leva pe decar acum și încă 5 leva până în septembrie. 
Pentru producătorii de carne, lapte, ouă, fructe și legume, este prevăzut un sprijin suplimentar în valoare totală de 150 de milioane de leva, din cauza importurilor mai ieftine din afara UE și a creșterii costurilor pentru agricultori. /DC
10 leva = 5,12 EUR
5 leva = €2.56
150 milioane leva = 76,8 milioane EUR



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Confederația Sindicală „Podkrepa” a avertizat asupra creșterii deficitului bugetar

Riscul crescând al unui deficit ridicat în bugetul actual și în cel următor, necesită soluții înțelepte și durabile, care să nu conducă la sărăcirea populației, ci la stimularea economiei, afirmă Confederația Sindicală „Podkrepa”, citată de BGNES...

publicat în 14.08.2025 la 12:30

Lagarde, președinta BCE, salută designul monedei de 1 euro a Bulgariei

Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a salutat designul monedei de 1 euro a Bulgariei într-o postare pe Facebook, a raportat agenția de știri de stat BTA. ”Vești interesante pentru Bulgaria și zona euro! Aruncați o primă privire..

publicat în 13.08.2025 la 18:30

La o masă rotundă la Sofia se vor căuta soluții împotriva vărsatului de fiere la ovine și caprine

La o masă rotundă la Universitatea Națională de Economie din Sofia, experți vor căuta astăzi soluții la problema variolei ovine și caprine din țară.  Infecția cu variola la animalele mici rumegătoare se extinde, răspândindu-se în principal în..

publicat în 13.08.2025 la 08:30