Printre containere se află unul de culoare albastră ca cerul, cu o inscripție: O nouă speranță, o nouă viață.

"Există nouă tipuri diferite de cursuri aici - artă și meșteșuguri, origami, cusut, gătit, design vestimentar. Toți oamenii care vin la cursuri, și majoritatea sunt femei, victime ale cutremurului, vin și din motive psihologice. Noi le ajutăm și le motivăm să învețe, să obțină un certificat pentru a-și putea continua viața și pentru a începe să-și câștige existența. Le creștem stima de sine", spune Gulhan Yildirim, în timp ce ne arată imaginile și obiectele create de femeile din clasa sa.

Un alt profesor - Husne Ozer - a fost prins sub dărâmături după cutremur timp de 24 de ore înainte de a fi găsit de echipa de salvare.

"Împreună cu această prietenă de-a mea de aici, care era în vizită, am rămas sub dărâmături la etajul 7. Am fost lăsate sub dărâmături. A fost ca într-un film de groază, doar că a fost... real".

"Cutremurele au venit cu un bum asurzitor. Am văzut tavanul camerei deschizându-se, exact ca într-un film. Dar noi nu ne uitam la un film, ci trăiam distrugerea", spune Husne Ozer.

Energia sa este contagioasă, iar la finalul întâlnirii noastre sunt sigur că oamenii din Hatay își vor depăși problemele.

"Am scăpat de moarte. Există speranță, bineînțeles. Asta este ceea ce ne face și mai puternici. Atâta timp cât ajutăm, speranța nu moare niciodată", spune Husne.

Îngrijirea animalelor

Vremea mohorâtă nu este, evident, pe placul grupului de șapte câini de talie mare care ne urmăresc și care intră împreună cu noi în hangarul spre care ne îndreptăm. Înăuntru, personalul începe să hrănească și să mângâie animalele. De fapt, acesta nu este un adăpost pentru animale, ci departamentul "Educație, cultură și activități sociale" din Antakya.

Birourile personalului sunt aliniate pe pereți, lăsând spațiul central pentru două mese enorme folosite pentru cursurile educaționale, iar între toate piesele de mobilier se joacă câinii vagabonzi care ne-au urmat până aici. Oamenii care lucrează aici sunt calmi, iar acesta este un lucru normal, spune directorul departamentului municipal, Emine Atmaca.

"Toți iubim animalele aici. Eu însămi am animale de companie. Înainte de cutremur, animalele vagaboande duceau o viață foarte bună în Antakya și în împrejurimi, pentru că erau îngrijite de oamenii de la băcănie, de oamenii din centru, din piață. După cutremur, nu au nici măcar un balcon sub care să se adăpostească. Ploaia cade în permanență, chiar dacă le dăm mâncare nu au unde să o mănânce. Nu au unde să trăiască. Așa că, am început să avem grijă de un singur câine, acum sunt mai mulți."

Dacă nu ai pe nimeni, mă ai pe mine - acesta este crezul cu care jurnalista Sakine Altay îi ajută pe oamenii din orașul ei natal - Hatay, ea alegând umanitatea în locul carierei. Ea are încrederea de nezdruncinat că Hatay va fi reconstruit și că, în viitor, orașul va fi mai frumos decât era înainte de cutremur.

"Cu această credință și motivație suntem puternici și am reușit să gestionăm acest proces dificil. Lacrimile noastre sunt acum uscate, am ales să privim înainte și să reconstruim regiunea prin efort comun. Ne-am învățat copiii și tinerii să lupte pentru că noi credem că vremurile grele fac oamenii puternici! Am dori să îi primim aici pe toți oamenii din Bulgaria, pentru ca ei să simtă spiritul nostru, iar peste cinci ani să se întoarcă din nou pentru a compara și a vedea progresele pe care le-am făcut."

Cu aceste cuvinte de speranță rostite de Sakine Altay, ne întoarcem în Bulgaria cu un gust amar din ceea ce am văzut și cu un sentiment de optimism după ce am văzut puterea și spiritul oamenilor care au trecut prin "dezastrul secolului".

Tradus și postat de Milena Daynova

Fotografii: Sevda Dukkanci, Maria Petrova