În ajunul zilei de 8 martie, Asociația Consulilor Străini din New York a sărbătorit Ziua Internațională a Femeii printr-o festivitate în cadrul căreia au fost onorate doamnele care au contribuit la o mai bună reprezentare a comunităților lor respective în viața și cultura metropolei.
Consulatul General al Bulgariei la New York a nominalizat-o pe Lora Cekoratova, o pianistă cu o carieră artistică de succes la New York, ea fiind co-fondatoarea inițiativei "Serile de concerte bulgare la New York" și fondatoarea festivalului "Calea nebătătorită: muzică de cameră", care are loc în fiecare an în satul Kovacevița din orașul Goțe Delcev.
Consulul bulgar Anghel Anghelov, vicepreședinte al Asociației Consulilor Străini din New York, i-a înmânat Lorei Cekoratova un certificat special pentru contribuția remarcabilă adusă comunității bulgare. Astfel, ea se situează alături de alte doamne care au primit recunoaștere pentru activitățile lor în favoarea culturii noastre autohtone de peste ocean - cântăreața de operă Stefka Evstatieva, pianista și pedagogul prof. Pavlina Dokovska, Nellie Gibson - filantroapă, și coreografa Elisaveta Yordanova.
Ansamblul "Gorana Dance Folk Ensemble" din New York, creat și condus de doamna Yordanova, a interpretat două dansuri pentru numeroșii invitați din corpul diplomatic.
De asemenea, a fost prezentat un scurt clip video cu atracții naturale și turistice din Bulgaria, având ca fundal muzical - aflăm din informațiile Consulatului nostru general de la New York - cântecul spațial orbital al Valiei Balkanska "Izlel e Delio haidutin".
Banița (plăcinta), delicatese și vinuri bulgare au completat prezentarea națională în cadrul sărbătorii dedicate femeilor active care nu cruță timpul personal, banii și ideile și contribuie astfel la imaginea țării și culturii lor natale la New York.
Fotografii Facebook/Consulatul General al Bulgariei la New York
Redactor Elena Karkalanova
O companie de producție bulgară va construi un nou centru cinematografic în valoare de 15 milioane de euro în parcul industrial Sofia-Bojuriște.Centrul cinematografic se va întinde pe 30.000 de metri pătrați.Contractul de vânzare a terenului va fi semnat..
La Institutul Național de Arheologie cu Muzeul din cadrul Academiei Bulgare de Științe din Sofia, încep astăzi Zilele Patrimoniului Arheologic Croat, care vor dura până la 8 noiembrie. Organizatorii evenimentului sunt Ambasada Croației în Bulgaria,..
„Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu uimitoarea calitate de a visa și noi am visat chiar aici, la Muzeul Getty, să se audă în bulgară despre deschiderea unei expoziții uimitoare. O expoziție dedicată unui popor străvechi, o expoziție care spune multe - nu..
Institutul de Etnologie și Studii Folclorice împreună cu Muzeul Etnografic al Academiei Bulgare de Științe (IEFEM-BAS) deschide astăzi expoziția „Tezaure..