Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Maria Gabriel își retrage din Parlament, candidatura pentru funcția de premier

Maria Gabriel
Foto: BTA

Nominalizată de formațiunea GERB pentru funcția de prim-ministru, Maria Gabriel a anunțat duminică, la un briefing, că-și retrage  candidatura pentru funcția de prim-ministru, iar luni, 25 martie, va depune în Parlament o declarație de retragere a mandatului. 

Conform declarației lui Gabriel, GERB nu va participa la negocierile pentru un cabinet nici cu al doilea, nici cu al treilea mandat și merge la alegeri anticipate. Ea a motivat decizia partidului prin faptul că în procesul de negociere cu partenerii din coaliție - PP-DB, formațiunea GERB a făcut multe concesii, iar în schimb a primit noi cereri, astfel că partidul său a luat decizia de a pune capăt procesului de negociere pentru un guvern de rotație.

După ce cea mai mare formațiune parlamentară GERB-DSS a refuză mandatul de formare a unui cabinet, refuzul trebuie să fie susținut de parlament. Apoi, conform procedurii, președintele trebuie să predea mandatul celei de-a doua forțe parlamentare - PP-DB, care va avea la dispoziție șapte zile pentru a-l îndeplini. Dacă nu reușește, președintele decide cărui al treilea grup parlamentar îi va înmâna cel de-al treilea și ultimul mandat. Dacă nu reușește, președintele emite un decret de convocare a alegerilor parlamentare anticipate.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Continuăm Schimbarea spune că va fi o opoziție constructivă

Indiferent de guvernul propus de liderul GERB, Boiko Borisov, Continuăm Schimbarea (PP) va fi o opoziție clară și constructivă față de guvern. Acest lucru a fost anunțat de copreședintele PP, Kiril Petkov, pe Facebook, într-un videoclip comun cu fostul..

publicat în 13.06.2024 la 16:15

Dincolo de 100 de Tărâmuri - Viara Pantaleeva ne poartă într-o călătorie către noi înșine

Cântăreața Viara Pantaleeva întâmpină primăvara și venirea verii cu o nouă melodie. Dincolo de 100 de Tărâmuri este un basm de vis despre călătoria personală pe care fiecare dintre noi o face mai devreme sau mai târziu. Misticul este sugerat muzical cu..

publicat în 13.06.2024 la 14:45

Boiko Borisov cere un cabinet de experți dominat de GERB

Liderul partidului GERB, câștigător al alegerilor pentru Adunarea Națională, Boiko Borisov, a avertizat că nu este momentul pentru ultimatumuri și furie. "Este timpul pentru oameni de stat", a declarat el la prima sa conferință de presă de la alegerile..

publicat în 13.06.2024 la 14:00