Consulatul General al Bulgariei la Odesa organizează o reuniune privind educația, drepturile minorității naționale bulgare și școlile duminicale bulgare în Ucraina. Printre participanți se numără beneficiari ai programului național bulgar ”Limba maternă..
„Ministerul Finanțelor nu finanțează salariile angajaților din companiile municipale și private, ci activitățile definite în Legea bugetului de stat, Legea transportului rutier și Regulamentul privind condițiile și procedura de acordare a fondurilor..
Reabilitarea completă a rețelei de drumuri, inclusiv a tuturor tronsoanelor compromise, ar costa aproximativ 35 de miliarde de leva, a declarat ministrul Regional Ivan Ivanov pentru bTV. El a adăugat că nu este clar unde ar putea fi găsite aceste..
Cetățenii își vor arăta în această seară solidaritatea cu familiile de romi din cartierul Zaharna Fabrika (Fabrica de Zahăr) din Sofia, care au rămas fără..
Inițiativa caritabilă Susține un Vis a președintelui Rumen Radev a atras sprijinul unor muzicieni, stiliști, designeri și donatori, a anunțat..
Marți va fi predominant însorit. Peste vestul și centrul Bulgariei se vor dezvolta nori cumulus și cumulonimbus și pe alocuri poate ploua. Temperaturile..