Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Cel de-al treilea Consulat Onorific al României în Bulgaria, inaugurat la Plovdiv (FOTO)

Printr-o ceremonie festivă care marchează o nouă etapă în intensificarea relațiilor bilaterale dintre România și Bulgaria, ieri s-a inaugurat oficial Consulatul Onorific al României la Plovdiv.

Evenimentul a avut loc Centrul de conferințe al Târgului Internațional Plovdiv, unde se află și sediul Consulatului Onorific, și a fost găzduit E.S. Ambasadorul României în Bulgaria, d-na Brândușa Predescu și de Consulul Onorific al României la Plovdiv, dr. ing. Dimitar Beleliev.

Brândușa Predescu, Ambasadorul României în Bulgaria și Dimitar Beleleliev, noul Consul Onorific al României în Bulgaria

„Este o plăcere deosebită, și bineînțeles, sunt mândră să am privilegiul de a inaugura al treilea Consulat Onorific în frumoasa dv. țară, Bulgaria, după Burgas și Silistra.”, a declarat d-na Brândușa Predescu în discursul său, menționând că România a făcut cea mai bună alegere  prin desemnarea d-lui Dimitar Beleliev, o personalitate foarte respectată, antreprenor consacrat  și preşedintele Asociaţiei Electrotehnicii și Electronicii din Bulgaria, mulțumind guvernului bulgar pentru confirmarea acestei numiri.

D-na Brândușa Predescu a transmis, de asemenea, un mesaj de felicitare din partea d-nei Luminița Odobescu, ministrul de Externe al României, prin care i-a urat succes și prin care și-a exprimat aprecierea că d-l Beleliev a acceptat să reprezinte „într-o manieră de onoare și onorabilă interesele României în Plovdiv și în întreaga circumscripție” pe care noul consul onorific al Românei la Plovdiv, o  va deservi și care include regiunile Plovdiv, Lovech, Gabrovo, Haskovo, Kârdzhali, Smolyan, Pazardzhjik, Blagoevgrad şi Kyustendil.

E.S. d-na Brândușa Predescu, Ambasadorul României în Bulgaria

„Aceasta reprezintă o regiune extinsă din nordul Bulgariei până la granița cu Grecia”, d-na Brândușa Predescu subliniind satisfacția că „interesele cetățenilor români în Bulgaria vor fi protejate în atât de multe zone ale ţării.”

Ea a remarcat că Bulgaria şi Romania întâmpină o serie de provocări, fiind atât de aproape de un război în desfășurare, reinterând că ambele ţări fac tot posibilul pentru a lucra în cooperare perfectă, reamintind parteneriatul strategic dintre ele, și exprimându-și speranța că inaugurarea noului consulatul onorific reprezintă un nou pas către dezvoltarea relațiilor bilaterale.

D-l Beleliev, de asemenea, a menționat bunul parteneriat dintre cele două țări din punct de vedere cultural, istoric și economic. „Relațiile comerciale bilaterale se dezvoltă în mod dinamic. Potențialul pentru inițiative comune în domeniile educației și culturii este enorm. Iată locul important pe care îl ocupă Plovdiv în dezvoltarea acestor inițiative, a declarat noul consulul onorific al României la Plovdiv.


Printre participanții  la ceremonie s-au numărat vicepreședintele Adunării Naționale, Nikola Minchev, primarul orașului Plovdiv, Kostadin Dimitrov, primarul orașului Pazardzhik, Petar Kulenski, domnul Stoyan Ivanov Georgiev, Președintele Grupului de prietenie româno- bulgară, ceilalți doi consuli onorifici ai României din Burgas și Silistra, alți parlamentari, reprezentanți ai corpului diplomatic și ai sectorului de business și ONG-uri.

O delegație a Ministerului de Externe din România, condusă de domnul Bogdan Stănescu, Director General al Departamentului Consular din MAE, a fost de asemenea prezentă la evenimentul desfășurat în cel de-al doilea oraș ca mărime și importanță economică, culturală, socială al Bulgariei.



Tuturor celor prezenți li s-au mai adresat, chiar în deschiderea festivității și  Kostadin Dimitrov, primarul orașului Plovdiv, iar la final, d-l Nikola Minchev, vicepreședintele Adunării Naționale.

Angajamentul comun pentru construirea unei relații solide și prietenoase între consulatul onorific și comunitatea locală, precum și între cele două țări în ansamblu, a fost exprimat încă o dată, în momentul în care ambasadoarea României, noul consul onorific și primarul din Plovdiv au tăia împreună panglica biroului consulatului, marcând astfel nu numai deschiderea oficială a acestuia, dar și a unui nou capitol în cooperarea dintre România și Bulgaria, în note de speranță și încredere pentru viitorul comun al ambelor țări.


Acesta a fost și mesajul pe care E.S. d-na Brândușa Predescu l-a transmis prin cadoul simbolic oferit noului consulat onorific: o fotografie reprezentând Bucureștiul alături de cuvântul „optimism”.



Foto: Iulia Bahovski



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Iliana Yotova, vicepreședintele Bulgariei, a sărbătorit Tudorița cu bulgarii din orașul românesc Târgoviște

Vicepreședintele Bulgariei, Iliana Iotova a fost invitată să sărbătorească sf. Todor sau conform denumirii populare, Paștele cailor alături de bulgarii din orașul românesc Targoviște. Ritualul face parte din patrimoniul cultural al minorităților din..

publicat în 25.03.2024 la 10:30
Ambasadorul bulgar la București E.S. Radko Vlaicov

E.S. Radko Vlaicov: Relațiile româno-bulgare ar trebui să se dezvolte cu viteză europeană

E.S. Radko Vlaicov este ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Bulgaria în România. A fost purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe între 1994 și 2001. Printre misiunile și numirile sale se numără Coordonator special pentru..

publicat în 15.03.2024 la 16:15

Astfel de concerte sunt o ocazie foarte bună pentru ca oamenii de pe cele două maluri ale Dunării să se cunoască mai bine unii pe ceilalți

București, 29 februarie 2024- locul și data în care s-a scris o nouă filă de istorie a Corului de copii al Radioului Național Bulgar. După ce în 1963, concerta pentru prima dată în străinătate, la București, acum a ieșit pe scena Sălii Radio alături de..

publicat în 04.03.2024 la 15:07