Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Comunitatea islamică din Bulgaria sărbătorește Ramazan Bayram

Foto: BGNES

Musulmanii din Bulgaria și din întreaga lume sărbătoresc astăzi Ramazan Bayram. Musulmanii se adună în mod tradițional în moschei pentru rugăciunea colectivă. În această sărbătoare, se face curățenie în casă și în curte și se pregătesc mâncăruri speciale. Datul de pomană este considerat un ritual obligatoriu, iar cei mai tineri își cer iertare de la cei mai în vârstă.

Într-un discurs oficial, Marele Muftiu al Bulgariei, Mustafa Hagi, a menționat că Bayramul aduce oamenii împreună, indiferent de diferențele religioase sau etnice, iar vremurile pe care le trăim ne cer să fim mai uniți și mai generoși. În aceste zile, a ne ruga la Cel Preaînalt pentru cei care suferă în lume și pentru a ne salva patria de dezastre este datoria fiecăruia, spune marele muftiu.

“Îi felicit din toată inima pe toți musulmanii cu ocazia Ramazan Bayram, dorindu-le sănătate, fericire și prosperitate!”. Așa a scris premierul interimar Dimitar Glavcev pe Facebook.

"Bayram unește oamenii, indiferent de diferențele religioase sau etnice. Timpul în care trăim ne cere să fim mai uniți și mai generoși, să răspundem la apelul tuturor celor care au nevoie de ajutor și să fim empatici la problemele tuturor", scrie Glavcev. El a subliniat că Bayramul este un moment de bilanț și fiecare ar trebui să încerce să se privească pe sine și să vadă ce a realizat și ce a ratat.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria investește 115 milioane de euro în infrastructura de comunicații securizate prin satelit

În 2026, Ministerul Inovării și Creșterii Economice va investi aproape 115 milioane de euro în infrastructura națională pentru comunicații sigure prin satelit și în proiecte comune între mediul de afaceri și mediul academic. Fondurile vor fi distribuite..

publicat în 21.11.2025 la 17:00

Citește. Pe bune: Bulgaria sărbătorește Ziua Cititului

Bulgaria sărbătorește Ziua Națională a Cititului în a treia vineri din noiembrie. Fundația Cititul conduce inițiativa sub motto-ul: „Citește. Pe bune”. Conform studiului PISA 2022 al OCDE, 53% dintre elevii de 15 ani din Bulgaria au dificultăți în..

publicat în 21.11.2025 la 15:30

Bulgaria a coordonat o operațiune internațională de amploare împotriva traficului cu antichități

Peste 3.000 de antichități în valoare de peste 100 de milioane de euro au fost confiscate în cadrul unei operațiuni internaționale coordonate de la Sofia, a informat poliția elenă. Una dintre cele mai mari rețele de contrabandă cu antichități a fost..

publicat în 21.11.2025 la 15:30