Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Peste 190.000 de turiști au vizitat Bansko în sezonul de iarnă

Foto: BTA

De la începutul lunii decembrie și până pe 15 aprilie, stațiunea Bansko din muntele Pirin a fost vizitată de peste 190.000 de turiști din țară, din țările vecine din Balcani, din Europa și SUA. Numărul de înnoptări în timpul sezonului a fost de peste 656.000. Turiștii bulgari au fost 163.250, cu peste 101.000 de înnoptări.

Peste 20.000 de turiști greci au vizitat Bansko în această iarnă, numărul înnoptărilor acestora fiind de 48.582. Turiștii din România au fost aproape 18.000, iar cei din Marea Britanie puțin peste 18.000. Comparativ cu sezonul de iarnă precedent, numărul turiștilor care au vizitat Bansko este cu 35.000 mai mare, iar numărul înnoptărilor cu 51.000 mai mare.

Președintele Uniunii Întreprinderilor de Turism - regiunea Bansko, Malin Bistrin, descrie sezonul trecut ca fiind bun.

"Oaspeții noștri din acest an au fost în mod tradițional de pe piețele unde lucrăm bine. Numărul turiștilor israelieni în acest sezon de iarnă a fost de 9.000, cu peste 38.000 de înnoptări. În sezonul precedent au fost aproximativ 19.000 și 85.639", a subliniat Bistrin.

El a adăugat pentru BTA că, datorită programului cultural bogat, se așteaptă la un sezon bun în vară, iar stațiunea este prezentată în prezent la un forum turistic în capitala Kosovo, Pristina.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Călătoriile în străinătate cresc cu 15%

Călătoriile cetățenilor bulgari în străinătate în luna octombrie s-au ridicat la 829.300, cu 15% mai mult decât în octombrie 2024, potrivit Institutului Național de Statistică. Cele mai multe călătorii au fost efectuate în Turcia, Grecia, Serbia,..

publicat în 27.11.2025 la 13:15

Bulgaria prezentată turiștilor români la TTR 2025

Ediția de toamnă a Târgului Turistic Românesc (TTR 2025) a început la Centrul RomExpo din București, oferind vizitatorilor oferte atractive, destinații pentru toate gusturile, experiențe captivante și soluții inovatoare pentru planificarea viitoarelor..

publicat în 21.11.2025 la 14:00
Мартин Захариев

Calendar cultural pentru dezvoltarea sezonului turistic de vară și iarnă în Bulgaria

Consiliul Național pentru Turism va elabora un calendar dedicat turismului cultural în țară, a anunțat vicepreședintele consiliului, Martin Zahariev, în cadrul conferinței „Destinația Bulgaria în prim-plan pentru 2026”, transmite BTA. Sezonul estival..

publicat în 18.11.2025 la 15:30