Președintele Rumen Radev nu a precizat dacă va semna decretele pentru înlocuirea a doi miniștri - ministrul Afacerilor Externe și ministrul Agriculturii, așa cum a cerut premierul interimar Dimitar Glavcev. Președintele Radev l-a invitat pe Glavcev pentru a-i prezenta motivele pentru schimbările solicitate la o întâlnire în ziua de vineri
Potrivit acestuia, demiterea miniștrilor la o săptămână după ce au depus jurământul este încă o dovadă a eșecului reformei constituționale. ''Sper foarte mult că domnul Glavchev este conștient de daunele aduse cabinetului și credibilității procesului electoral'', a declarat președintele Radev. El s-a opus cu fermitate nominalizării lui Daniel Mitov pentru funcția de ministru de externe. ''Până acum, nu am numit niciun vicepreședinte al unui partid politic în cabinetele mele interimare'', a declarat Rumen Radev.
Deputații nu reușesc să aleagă un președinte al Parlamentului la a cincea încercare Încă o încercare, deja a cincea, a deputaților de a alege un președinte al Parlamentului a eșuat. Patru candidați au fost supuși la vot - Natalia Kiselova de la BSP..
Traficul camioanelor pe autostrada Marița către punctul de trecere a frontierei Kapitan Andreevo de la frontiera bulgaro-turcă s-a normalizat. "Începând din această dimineață, nu mai există cozi de camioane care stau pe carosabil așteptând să treacă..
După ultima încercare nereușită de a alege președintele Adunării Naționale, deputații se vor întruni, din nou, pe 22 noiembrie, de la ora 10.00. La ultimul vot de miercuri, 20 noiembrie, candidații care au obținut cel mai mare sprijin au fost Raya..
Ministrul de Externe, Ivan Kondov, l-a primit în cursul acestei săptămâni, la Ministerul afacerilor de Externe, pe Subsecretarul de stat american pentru..
După ultima încercare nereușită de a alege președintele Adunării Naționale, deputații se vor întruni, din nou, pe 22 noiembrie, de la ora 10.00. La..
Ministrul de externe interimar al Bulgariei, Ivan Kondov, și omologul său albanez, Igli Hasani, au confirmat angajamentul ferm al celor două țări pentru..