Patruzeci de autori participă la primul volum al colecției "Bulgaria și Macedonia, istorie și politică". Cu ajutorul faptelor științifice, primul volum al cărții urmărește Evul Mediu, perioada otomană, lupta pentru drepturile și libertățile populației din Macedonia și apariția limbii macedonene. "Al doilea volum este dedicat proceselor dureroase de după războaiele balcanice (1912-1913), când o mare parte a populației bulgare a rămas în afara granițelor Bulgariei libere", a declarat pentru BGNES coautorul și compilatorul celor două volume, profesorul Daniel Vachkov, directorul Institutului de cercetări istorice al Academiei Bulgare de Științe.
Prof. Vachkov subliniază că o astfel de carte este tradusă în limba engleză pentru prima dată. "Acesta este un gest foarte important pentru compatrioții noștri din SUA, Australia, Canada, care continuă să își protejeze originile bulgare", spune omul de știință. Datorită Bibliotecii Naționale "Sfinții Chiril și Metodiu", cartea este distribuită în întreaga lume. Ea a fost tradusă de David Mossop în strânsă colaborare cu editorul Adriana Momcilova. Mossop a primit Marele Premiu al Uniunii Traducătorilor pentru munca sa în 2023
Parchetul European a confirmat pentru BNR că procuroarea europeană bulgară Teodora Gheorghieva a fost suspendată temporar din funcție. Miercuri, EPPO a informat Parlamentul European, Consiliul UE și Comisia Europeană că lansează o anchetă administrativă..
Copreședintele Continuăm Schimbarea Kiril Petkov este acuzat de amenințări la adresa fostului ministru al e-guvernării Alexander Iolovski, în legătură cu procedurile de achiziții publice. Acestuia i-a fost impusă o cauțiune de 5.000 de euro, dar va..
Protestele din Turcia continuă după arestarea primarului din Istanbul Protestele în masă din Turcia nu s-au potolit de la arestarea primarului din Istanbul, Ekrem Imamoglu, pe 19 martie 2025. Aproape 1.900 de persoane au fost reținute pentru..
„Există un astfel de popor” rămâne alături de acordul de coaliție și continuă să lucreze cu partenerii ca guvern minoritar, a declarat de deputatul Pavela..