Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Premierul Glavcev va sesiza procuratura în legătură cu cazul cu spitalul privat pentru copii

Prim-ministrul interimar Dimitar Glavcev
Foto: Centru de presă al Consiliului Ministeral

Premierul Bulgariei, Dimitar Glavcev, va sesiza Agenția Națională de Securitate și procuratura cu privire la cazul scandalos cu spitalul privat multispecializat de tratament activ "Mama și eu", astfel încât să se facă o inspecție completă cu privire la modul în care a fost acordată autorizația de construire a unității medicale. 

"Decizia premierului este un răspuns la reacția largă a publicului legată de acest proiect", a anunțat serviciul de presă al guvernului. 

Decizia de înființare a spitalului privat "Mama și eu" a fost aprobată de guvernul interimar la 30 aprilie, fiind anulată o zi mai târziu.

Atunci, Glavchev a argumentat anularea cu tensiunea publică și cu dezaprobarea președintelui Rumen Radev, a Mișcării pentru Drepturi și Libertăți și a Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a confirmat oficial că a dat două avize pozitive pentru proiectul spitalului "Mama și eu”.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Ministrul de Interne Kalin Stoyanov se află într-o vizită de lucru la Viena

Ministrul Afacerilor Interne, Kalin Stoyanov, se află la Viena pentru a participa la conferința ministerială a țărilor Forumului Salzburg, a anunțat biroul de presă al Ministerului Afacerilor Interne.  Reuniunea este organizată în cadrul..

publicat în 26.06.2024 la 10:30

Ultima zi de consultări la Președinție

Președintele Rumen Radev încheie astăzi, 26 iunie, consultările cu grupurile parlamentare ale celei de-a 50-a Adunări Naționale.  Ultimele două întâlniri sunt cu reprezentanții ITN și "Măreție".  Prima, cu "Există un astfel de popor", începe la..

publicat în 26.06.2024 la 09:30

Delian Peevski: Nu vom rămâne indiferenți la refuzul Macedoniei de Nord de a include bulgarii în constituție

"Prim-ministrul nou ales al Republicii Macedonia de Nord a ales confruntarea și călcarea în picioare a principiilor europene, iar de la cea mai înaltă tribună parlamentară a arătat clar că intenționează să devieze țara de la calea sa euroatlantică,..

publicat în 25.06.2024 la 16:15