Pe 5 mai 2024, cea de-a cincea unitate a singurei centrale nucleare bulgare de la Kozlodui va fi închisă pentru reparații anuale planificate și pentru realimentarea cu combustibil nuclear. În conformitate cu programul de diversificare a centralei nucleare de la Kozlodui, în reactorul unității vor fi încărcate cartușe de tip RWFA fabricate de Westinghouse, după ce se va primi permisiunea Agenției de reglementare nucleară, a anunțat centrala.
Cantitatea de cartușe noi necesare pentru prima reîncărcare a fost livrată la centrala nucleară Kozlodui la 20 aprilie.
Un sfert din cartușele din reactor sunt înlocuite la fiecare reîncărcare, în timpul reparațiilor anuale planificate, astfel că procesul de trecere treptată la noul combustibil nuclear va dura 4 ani.
Cea de-a șasea unitate a centralei nucleare își continuă activitatea.
Bulgaria va primi un ajutor în valoare de 7,4 milioane de euro din partea Comisiei Europene pentru a sprijini fermierii afectați de condițiile de producție nefavorabile din ultimele luni, a declarat comisarul european pentru agricultură și alimentație,..
”De la începutul anului 2025 și până în prezent, cheltuielile cu personalul, plățile pentru asigurările sociale și de sănătate, inclusiv pensiile, au crescut cu 18,2% față de 2024”,a anunțat ministrul finanțelor Temenujka Petkova în cadrul ședinței..
Pe 8 octombrie expiră perioada de grație de două luni acordată comercianților cu amănuntul pentru a-și alinia unitățile de vânzare la cerințele Legii privind introducerea euro, afișând prețurile bunurilor și serviciilor atât în leva, cât și în euro...
În noul său raport „Perspectivele economice mondiale”, Fondul Monetar Internațional (FMI) și-a revizuit în creștere prognozele privind evoluția economiei..
Ministerul Inovațiilor și Creșterii este gazda unei discuții dedicate temei „Zona euro – parte a drumului către transformarea economică”. Potrivit..
Anul 2025 este unul jubiliar pentru Asociația Bulgară pentru Tehnologia Informației (BAIT), care în această seară va marca festiv cea de-a 30-a aniversare..