Biserica Ortodoxă slăvește Sâmbăta Mare ca fiind cea mai binecuvântată zi a șaptea, când Cuvântul lui Dumnezeu se odihnește ca un mort în mormânt, dar în același timp salvează lumea.
Culcat în mormânt, duhul lui Iisus Hristos se află în Hades pentru a-și rupe lanțurile și a redeschide ușile raiului.
În Sâmbăta Mare, slujba religioasă începe dis-de-dimineață și continuă până la sfârșitul zilei. Astfel, cântările din ultima sâmbătă se contopesc cu cele de înviere și se încheie cu cel mai solemn "Hristos a înviat!".
Slujba de Paște de la Catedrala Sfântul Alexandru Nevski va fi condusă de conducătorul temporar al Bisericii Ortodoxe Bulgare, Mitropolitul Grigore de Vrața, din cauza trecerii recente în neființă a Patriarhului Neofit. Focul sfânt, adus anul trecut de la Ierusalim, va fi folosit pentru slujbe.
Sâmbăta Mare este, de asemenea, ultima zi în care se pot vopsi ouăle de Paște.
Patriarhul Daniil: În pace cu Dumnezeu și cu aproapele nostru, să lucrăm împreună pentru mântuirea noastră Patriarhul Danil al Bulgariei, Mitropolitul Sofiei, a salutat credincioșii cu cuvintele de bucurie ”Hristos a înviat!”. În mesajul său pascal, el..
Artista Vania Petkova din Kargiali pictează icoane pe ouă de struț Artista Vania Petkova din Kargiali pictează icoane netradiționale, reprezentând sfinți pe ouă de struț. Ea a început în urmă cu aproximativ 15 ani cu imagini ale lui Iisus Hristos și..
Exact la miezul nopții, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare Daniil a anunțat Învierea lui Hristos și i-a salutat pe bulgari cu „Hristos a Înviat” din Catedrala Sfântul Alexandru Nevski din Sofia. Laicii adunați în fața bisericii au răspuns cu strigătul..