O delegație a Comitetului Internațional al Crucii Roșii a vizitat echipajul cargoului "Galaxy Leader", deturnat de houthii yemeniți la 12 mai, a anunțat agenția Xinhua, citată de BTA.
Printre cei 25 de membri ai echipajului navei, deturnată în noiembrie, se află doi bulgari - căpitanul și căpitanul adjunct. Ceilalți marinari sunt 17 filipinezi, trei ucraineni, un român și doi mexicani. Houthis au precizat într-un comunicat că o delegație a Crucii Roșii s-a întâlnit cu echipajul în apropierea orașului-port Hodeidah din vestul Yemenului și s-a interesat de starea lor de sănătate. Un reporter Xinhua care a însoțit reprezentanții Crucii Roșii a confirmat întâlnirea. Potrivit jurnalistului, toți marinarii par a fi în stare bună de sănătate.
Grupuri de voluntari din toată țara, implicați în stingerea incendiilor, au primit echipament achiziționat din donațiile a peste 1.800 de persoane, prin intermediul unei campanii derulate de WWF-Bulgaria, a anunțat organizația de protecție a mediului,..
În perioada 19 august – 2 septembrie, galeriile în aer liber ale Primăriei Municipiului Sofia, din Grădina „Cristal”, găzduiesc o expoziție neobișnuită, alcătuită din 26 de panouri cu povestiri vizuale realizate de persoane cu dificultăți și tulburări..
În ultimele 24 de ore, pompierii au stins 140 de incendii pe teritoriul țării, iar două persoane au fost rănite, a anunțat Direcția Generală „Pompieri și Protecția Populației”. În total, echipele de intervenție au răspuns la 185 de apeluri de urgență...
Grupuri de voluntari din toată țara, implicați în stingerea incendiilor, au primit echipament achiziționat din donațiile a peste 1.800 de persoane, prin..
În ultimele 24 de ore, pompierii au stins 140 de incendii pe teritoriul țării, iar două persoane au fost rănite, a anunțat Direcția Generală „Pompieri și..
În perioada 19 august – 2 septembrie, galeriile în aer liber ale Primăriei Municipiului Sofia, din Grădina „Cristal”, găzduiesc o expoziție neobișnuită,..