"Instalarea unei noi capacități nucleare pe amplasamentul centralei nucleare de la Kozlodui este una dintre prioritățile de top în activitatea actualului guvern. Suntem convinși că, în strânsă colaborare cu partenerii noștri americani de la Westinghouse, vom reuși să ne încadrăm la timp în calendarul de construcție a unității 7 a centralei nucleare de la Kozlodui", a declarat ministrul de serviciu al Energiei, Vladimir Malinov, care se află într-o vizită de lucru în Statele Unite. În cadrul vizitei, ministrul Malinov a avut o întrevedere cu Rita Lewis, care deține funcțiile de președinte al Consiliului de Administrație și președinte al Exim Bank, care este agenția oficială de credit la export a Statelor Unite. Rita Lewis a promis că va stabili o procedură de acordare a unui împrumut pentru implementarea proiectului de instalare de noi capacități nucleare de tehnologie americană Westinghouse AP1000 la centrala nucleară bulgară, în vederea respectării calendarului prevăzut. Ea a adăugat că finanțarea acestui proiect se va număra printre prioritățile băncii sale. În cadrul reuniunii, au fost discutate și posibilitățile de dezvoltare a consumului de surse de energie regenerabilă și de furnizare a bateriilor necesare pentru stocarea energiei produse.
Comisia pentru Protecția Concurenței a lansat un sondaj privind piața produselor alimentare de bază pentru a afla motivele creșterii prețurilor la aceste produse. În acest scop, organismul antimonopol a solicitat lanțurilor de retail date complete..
Ministrul Agriculturii, Georgi Tahov, a avut o întâlnire online cu viceministrul Agriculturii din România, Violeta Mushad, și secretarul general al Ministerului Agriculturii din Grecia, Spiros Protopsalti. Potrivit ministerului bulgar, s-a discutat..
225788 de bulgari cu pensie pentru vechime și vârstă continuă să lucreze pentru a obține venituri suplimentare. Dacă la aceștia se adaugă persoanele cu alte tipuri de pensii, numărul total depășește 350000 de persoane, adică peste 17,5% din pensionari...