''Scopul principal al NATO nu este de a purta război, ci de a preveni războiul. Suntem puternici pentru că suntem uniți'', a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a NATO, desfășurată la Sofia. "NATO este cea mai puternică și mai de succes alianță din istorie pentru că ne unește, ne ajută să ne dezvoltăm și să ne adaptăm pe măsură ce lumea se schimbă. Astăzi trăim într-o lume periculoasă și trebuie să răspundem la acest lucru", a spus Stoltenberg. "Ne propunem să convenim asupra unui rol mai mare în asistarea Ucrainei. Aliații lucrează la această propunere. Este nevoie de o mai bună organizare", a spus Stoltenberg, care a subliniat că două treimi dintre țările din alianță alocă deja 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare.
''Ucraina va fi mai slabă dacă vom continua să sprijinim țara cu jumătăți de măsură'', a declarat președintele Adunării Parlamentare a NATO, Michal Szczerba. ''Locul Ucrainei este în NATO, iar la summitul NATO de la Washington, trebuie să spunem clar că aderarea Ucrainei este pe o cale ireversibilă. Jumătate din lume organizează alegeri, iar regimurile autocratice văd aceste alegeri ca pe niște ținte pe care să le atace pentru a ne face mai slabi'', a precizat Michal Szczerba.
''NATO este o alegere de civilizație și un garant al securității. Rusia vrea să erodeze securitatea europeană prin creșterea influenței sale în Balcanii de Vest și în regiunea Mării Negre'', a declarat premierul interimar Dimitar Glavcev în fața Adunării Parlamentare a NATO. Avem nevoie de o prezență NATO în regiune, a declarat Dimitar Glavcev.
După ultima încercare nereușită de a alege președintele Adunării Naționale, deputații se vor întruni, din nou, pe 22 noiembrie, de la ora 10.00. La ultimul vot de miercuri, 20 noiembrie, candidații care au obținut cel mai mare sprijin au fost Raya..
Curtea Constituțională a inițiat o procedură privind cererea președintelui Rumen Radev de a declara neconstituționale modificările aduse legii fundamentale de cea de-a 49-a Adunare Națională. Acestea se referă la eliminarea interdicției privind dubla..
Ministrul de externe interimar al Bulgariei, Ivan Kondov, și omologul său albanez, Igli Hasani, au confirmat angajamentul ferm al celor două țări pentru construcția accelerată a Coridorului 8 de transport. Cei doi au avut o întrevedere bilaterală în..
Ministrul de Externe, Ivan Kondov, l-a primit în cursul acestei săptămâni, la Ministerul afacerilor de Externe, pe Subsecretarul de stat american pentru..
Ministrul interimar al Apărării, Atanas Zapryanov, a reafirmat angajamentul Bulgariei față de eforturile comune ale Uniunii Europene de a sprijini..
Ministrul de externe interimar al Bulgariei, Ivan Kondov, și omologul său albanez, Igli Hasani, au confirmat angajamentul ferm al celor două țări pentru..