Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Bulgarii sunt printre cei mai sensibili la dezinformări și conspirații din Europa

Todor Galev
Foto: csd.bg

Aproape două treimi dintre bulgari cred în teoriile conspirației, a declarat pentru BNR Todor Galev de la Centrul pentru Studiul Democrației, pe baza unui sondaj de opinie expres care va fi prezentat astăzi. 

Cei mai mulți oameni cred că amestecul străin în alegerile europarlamentare și naționale din 9 iunie ar putea veni din partea guvernului american. Pe locul doi se situează Comisia Europeană, în timp ce mult mai puțini respondenți cred că este posibil ca Rusia sau Turcia să intervină. 

Bulgaria se află pe primul loc în Europa în ceea ce privește ponderea populației dispuse să creadă în dezinformări și conspirații, a subliniat Todor Galev. În opinia sa, gândirea conspiraționistă este adânc înrădăcinată în situația socială din Bulgaria, motiv pentru care cetățenii nu au încredere în instituțiile oficiale și în mass-media, ci în metode precum „din vorbă în vorbă”. 

Todor Galev a explicat acest fenomen și prin „influența guvernelor străine, în special, care încearcă prin diverse mecanisme, inclusiv prin corupție politică sau strategică, să influențeze politicile și formarea opiniei publice din alte țări”. 

Acest lucru este legat de lupta geopolitică pentru supremație și sfere de influență, care este extrem de acută în Europa și nu numai”, a concluzionat expertul. 

Studiul a fost realizat între 25 mai și 2 iunie în rândul a 1.071 de persoane de peste 16 ani, sub forma unui sondaj direct online. Acesta a fost elaborat în comun cu Observatoarele media din Europa Centrală și din Ungaria, dar datele comparative nu sunt încă disponibile. /DC 
...



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

O cercetătoare bulgară conduce echipa NASA care caută planete dincolo de Sistemul Solar

O cercetătoare bulgară conduce echipa NASA care caută planete dincolo de Sistemul Solar Dr. Ellie Hagiiska lucrează la misiunea TESS a NASA, axată pe identificarea exoplanetelor Omul de știință de origine bulgară, dr. Ellie Hagiiska Schmelzer, conduce..

publicat în 24.11.2025 la 19:15

Frații bulgari Vladigherov vor interpreta live coloana sonoră a unui film mut la Metro Kino din Viena

Frații Vladigherov vor acompania live un film mut la cinematograful Metro Kulturhaus din Viena, aceasta fiind a doua oară când se lansează în această provocare. Istoricul Metro Kino este administrat de Arhiva de Film Austriacă din 2002, prezentând filme..

publicat în 24.11.2025 la 18:30

De la pavlicheană la limba literară – încep cursurile de limba bulgară la Timișoara

Timișoara, un mare oraș multinațional din vestul României, este centrul  regiunii istorice Banat și casa bulgarilor din Banat. Reprezentanții acestei comunități sunt descendenți ai imigranților din teritoriile bulgare de acum aproape trei secole, care..

publicat în 24.11.2025 la 15:30