Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Statul bulgar a creat o datorie de încă 200 de milioane de euro

Foto: BGNES

În timp ce Bulgaria și Europa numărau buletinele de vot după alegerile parlamentare, ministerul de Finanțe a vândut pe 10 iunie o datorie de stat în valoare de 400 de milioane BGN, adică aproape 200 de milioane de euro. 

S-a anunțat că vor fi emise obligațiuni în valoare de 200 de milioane BGN, dar în cele din urmă au fost scoase la vânzare de două ori mai multe obligațiuni. Titlurile ajung la scadență în șase ani, la o rată a dobânzii de 3,25%. Băncile au achiziționat peste 70% din obligațiuni, companiile de asigurări - 16,5% din titluri, iar fondurile de pensii și de garantare au cumpărat 13%. Investitorii mai mici au împărțit 0,3%. 

Plafonul permis pentru noi datorii în bugetul 2024 este de 11,7 miliarde BGN, dar dacă se menține deficitul presupus de 5,8 miliarde BGN, datoria asumată ar trebui să fie de numai 9,5 miliarde BGN. Până la sfârșitul lunii iunie, Banca Centrală va vinde obligațiuni pentru încă 200 de milioane de BGN, iar până la sfârșitul anului 1,75 miliarde de BGN.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Poza este ilustrativă

UE plătește 65 de milioane de euro pentru consolidarea rețelei electrice a Bulgariei

Bulgaria va primi 65,2 milioane de euro de la UE pentru un proiect de consolidare a rețelei de electricitate pentru a sprijini mai bine integrarea energiei regenerabile, a anunțat Comisia Europeană într-un comunicat. Banii fac parte dintr-un total de..

publicat în 24.06.2024 la 16:15

Lipsa de personal este o provocare majoră pentru hotelieri

Până la sfârșitul anului, în industria hotelieră nu se așteaptă nicio creștere de prețuri, iar în unitățile care prevăd o majorare, aceasta nu va fi mai mare de 10%.  Cu toate acestea, hotelierii nu se așteaptă la o îmbunătățire a mediului de..

publicat în 24.06.2024 la 12:30

Bulgaria este un exportator căutat de pește și produse pescărești

De-a lungul anilor, Bulgaria a devenit un exportator căutat de pește și produse pescărești, precum și de caviar negru, a reieșit în timpul vizitei ministrului adjunct Agriculturii și Alimentației, Deyan Stratev, la instalațiile de producție ale unei..

publicat în 24.06.2024 la 10:30