Pe 28 și 29 iunie, orașul Razlog, regiunea Blagoevgrad, transpune localinici și oaspeții în magia folclorului bulgăresc.
În aceste zile, în Piața Centrală "Preobrazhenie" va avea loc cea de-a 13-a ediție a Festivalului corurilor tradiționale "Pe armane cu tobe".
Evenimentul se deschide în această seară, la ora 19.00, cu "Veselia de pe arman" pentru locuitorii și oaspeții orașului, iar sâmbătă, 29 iunie, este partea propriu-zisă a festivalului, la care vor participa 25 de cluburi de dans din toată Bulgaria. Acestea vor interpreta cântece populare din diferite regiuni, acompaniate de muzică live.
Între 4 și 8 iunie, orașul de pe Dunăre, Silistra va găzdui cea de-a 62-a Conferință Națională a Arheologilor din Bulgaria. Vor fi prezentate lucrări despre cele mai importante cercetări arheologice efectuate în ultimii ani. La forum vor..
Traducătorii Jan Mahej (Cehia), Elvira Bormann (Germania), Hanna Sandborg (Suedia), Hanna Karpinska (Polonia) și Livia-Maria Nistor (România) vor fi rezidenți la Casa pentru Literatură și Traducere până în luna octombrie. Casa este un proiect comun al..
„Omul care nu putea să tacă”, al regizorului și scenaristului croat Nebojša Slijepčević a primit Palme d'Or pentru scurtmetraj la Festivalul de Film de la Cannes. Filmul a fost produs de Croația, Franța, Slovenia și Centrul Național de Film din..
"Îmbrăcăminte și armament bulgăresc din Evul Mediu târziu", este numele noii expoziții permanente din cetatea "Baba Vida" din Vidin. Aceasta prezintă..
Expoziția "Paftale - univers de simboluri" a Muzeului Regional de Istorie din Ruse vizitează orașul Burgas. Expoziția care se va deschide astăzi, la ora..
Renumita actriță de film și teatru Jessica Lange, câștigătoare a două premii Oscar, își construiește o carieră de fotograf de artă de aproape două..