Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Biserica Ortodoxă Bulgară are un nou Patriarh

Mitropolitul Daniil de Vidin
Foto: facebook.com/Vidinska.mitropoliya

Mitropolitul Daniil de Vidin a fost ales noul Patriarh al Bulgariei. La turul doi al alegerilor, Mitropolitul Daniil a primit 69 de voturi, iar Mitropolitul Grigorie de Vrața 66. 3 voturi erau invalidate. 
Mitropolitul Daniil - cu numele laic Atanas Trendafilov Nikolov, s-a născut în 1972 în Smolian. În 1997 a fost primit ca novice în mănăstirea din Hagidimovo, iar doi ani mai târziu a fost hirotonit ierodiacon. În 2002 a absolvit Facultatea de Teologie a Universității din Sofia. În 2004 a fost trimis la Mănăstirea Rojen pentru ascultare și a fost hirotonit ieromonah în același an. În 2006 a fost ridicat la demnitatea de arhimandrit. În 2008, prin decizia Sfântului Sinod, a fost consacrat episcop cu titlul de Dragovitiiski în Catedrala Patriarhală Sfântul Alexander Nevsky și a fost numit vicar al Mitropolitului de Nevrokop (numele vechi al orașului Goțe Delcev). A rămas astfel până în 2010, când, la cererea Mitropolitului SUA, Canadei și Australiei Iosif a fost numit vicar al acestuia. El a deținut această funcție până în 2018 și apoi a fost ales canonic Mitropolit de Vidin.



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Prin diferite acțiuni, Sofia sărbătorește Ziua Mondială a Câinilor

Cu ocazia Zilei Mondiale a Câinilor, în Sofia se organizează diverse evenimente, potrivit Agenției BTA. De exemplu, la Aeroportul Vasil Levski din Sofia, în sala de plecări a Terminalului 2, câinele de terapie Smiley și dresoarea sa Antonia Rikova vor..

publicat în 26.08.2025 la 08:30
Spital din Gaza

Un medic bulgar din Gaza: „Este iadul, vă spun, este iadul pe pământ”.

Atacurile israeliene asupra spitalului Nasser din Gaza au ucis cel puțin 15 persoane, printre care patru jurnaliști, a raportat Reuters, citând autoritățile palestiniene din domeniul sănătății. Medicul bulgar Milena Anghelova-Ci lucrează ca..

publicat în 25.08.2025 la 16:45

O bulgăroaică din Bolgrad, regiunea Basarabia de Sud, va reprezenta Ucraina la „Miss Earth 2025”

O bulgăroaică din Bolgrad, regiunea Basarabia de Sud, va reprezenta Ucraina la „Miss Earth 2025” Bulgăroaica din Basarabia, Maria Jeliaskova, din Bolgrad, va reprezenta Ucraina la „Miss Earth 2025”, a anunțat Agenția Executivă pentru Bulgarii din..

publicat în 25.08.2025 la 16:00