Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

A fost mult interes pentru examenele medicale organizate de Bulgaria în Kukës

Foto: BTA

Examinările medicale multidisciplinare gratuite făcute de echipe medicale bulgare și albaneze în Kukës au atras peste 300 de persoane în ultimele două zile ale lunii iunie. Controalele au fost acoperite de principalele mass-media albaneze, inclusiv de radioul și televiziunea albaneză.

Controalele preventive au fost organizate de Colegiul Medical al Universității din Tracia și de Ambasada Bulgariei la Tirana, în cooperare cu municipalitatea din Kukës.

Echipa bulgară de 11 persoane, dintre care patru studenți, a fost condusă de directorul Colegiului Medical Doc. Pavlina Teneva, informează BTA. Organizatorii au pus la dispoziție și interpreți, astfel încât examenele să cuprindă atât reprezentanți ai minorității naționale bulgare locale din regiunea Gora, cât și albanezi care provin din regiune. Mulți dintre aceștia au declarat că, pentru prima dată, au avut ocazia de a beneficia de examene oftalmologice gratuite și de o serie de alte examinări.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Fenomenul „Eu nu susțin pe nimeni” ia amploare în Bulgaria

Fenomenul „Eu nu susțin pe nimeni” ia amploare în Bulgaria Votul cu opțiunea „Nu susțin pe nimeni” câștigă în popularitate în Bulgaria, 82.618 persoane alegând-o la alegerile parlamentare din 27 octombrie 2024. La alegerile parlamentare din aprilie..

publicat în 29.10.2024 la 15:30

Clasamentul universităților și al celor mai profitabile specializări pentru 2024 au fost anunțate

În cea de-a 14-a ediție a sistemului de clasificare a universităților bulgare pentru 2024, Universitatea din Sofia (SU) deține primul loc în 22 de domenii profesionale. Sistemul de rating compară performanțele a 51 de instituții de învățământ superior în..

publicat în 29.10.2024 la 14:45

Prezența la vot la ultimele alegeri parlamentare se apropie de 39%

Cu toate foile de numărătoare procesate, prezența la vot la alegerile parlamentare din Bulgaria din 27 octombrie 2024 este de 38,94%, a anunțat Comisia Electorală Centrală (CEC). Această cifră se poate modifica în urma renumărării voturilor. Conform..

publicat în 29.10.2024 la 13:15