Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Nu există incendii active în țară, cu ajutorul lui Dumnezeu, spune premierul Glavcev

Foto: BGNES

Nu există incendii de vegetație active pe teritoriul Bulgariei, a declarat prim-ministrul interimar Dimitar Glavcev la începutul ședinței de guvern. "Datorită eforturilor pompierilor, armatei, voluntarilor și tuturor celor din jurul acestei mese, putem spune acum că incendiile au fost stinse. Cel mai important, am salvat vieți. Nu au existat victime. Nu există valoare mai mare decât viața. În cele din urmă, eforturile tuturor au fost susținute de natură, cu ajutorul lui Dumnezeu. Fără ajutorul lui Dumnezeu, ar fi fost dificil pentru oricare dintre noi să facem față", a spus prim-ministrul. 

Înainte de reuniune, noul Patriarh Daniil a vizitat Consiliul de Miniștri și a vorbit cu Glavcev. Prim-ministrul a spus: "Ați auzit ce binecuvântare ne-a dat Sanctitatea Sa Patriarhul Daniil. Mesajul principal a fost: aveți smerenie. Cred că acesta este un mesaj foarte important în acest moment. Dacă toată lumea poate să se smerească, să se unească, să acționeze împreună, atunci rezultatele vor fi mult mai bune".




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Peste 86% dintre oameni consideră că creșterea salariilor în 2025 nu este suficientă

Creșterea salariului minim este susținută de 54,1% dintre bulgari. O treime dintre respondenți consideră că salariul minim ar trebui să fie egal cu salariul minim de subzistență. Acest lucru reiese din rezultatele unui sondaj reprezentativ realizat de..

publicat în 25.11.2025 la 14:15

Bulgaria marchează Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor

În mai multe orașe din Bulgaria vor avea loc astăzi marșuri sub deviza „Niciuna mai mult”, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor.  La marșuri vor participa și reprezentanți ai Fondului Bulgar pentru Femei...

publicat în 25.11.2025 la 09:30

Vor fi nori împrăștiați, fără precipitații

Vor fi nori împrăștiați, fără precipitații Marți, temperaturile minime vor varia între 0 și 5°, mai ridicate de-a lungul coastei Mării Negre – între 8 și 11°, iar în Sofia – în jur de 2°. În timpul zilei, vor fi nori împrăștiați de înălțime medie și..

publicat în 24.11.2025 la 20:00