Începând cu 11 septembrie, cererea electronică pentru a putea vota în afara Bulgariei, la alegerile parlamentare anticipate din 27 octombrie este deja activă, a anunțat BTA.
Aceasta poate fi completată online până la 1 octombrie, ora 24:00, ora Bulgariei. Termenul limită pentru depunerea cererilor scrise pe un formular este, de asemenea, 1 octombrie.
Cererea poate fi depusă personal la reprezentanța diplomatică sau consulară a Bulgariei în țara respectivă. De asemenea, poate fi trimisă prin scrisoare, prin poștă sau serviciu de curierat, serviciului nostru diplomatic din țara în cauză, și pot exista mai multe cereri pe scrisoare, dar pe fiecare cerere poate fi menționată o singură persoană și trebuie să fie semnată de mână.
Cererea poate fi depusă și în format electronic prin intermediul site-ului CEC. În conformitate cu Codul electoral, în reprezentanțele diplomatice și consulare ale Bulgariei se înființează secții de votare în afara țării, dacă sunt depuse cel puțin 40 de cereri pentru votarea în străinătate.
Pe baza numărului total de cereri depuse sau a numărului total de alegători la alegerile anterioare, inclusiv în cazul în care numărul de cereri depuse pentru o anumită locație este mai mic de 40, la latitudinea șefilor serviciilor noastre diplomatice, o propunere motivată de constituire a secțiilor de votare este trimisă la CEC cel târziu cu 22 de zile înainte de ziua alegerilor. Legea prevede, de asemenea, că asociațiile cetățenilor bulgari pot înainta șefilor serviciilor diplomatice bulgare, propuneri privind amplasarea secțiilor de votare până la data de 1 octombrie a acestui an.
CEC trebuie să stabilească numărul secțiilor de votare și al locurilor de votare din afara țării până în data de 5 octombrie.
În cadrul unei conferințe de presă a partidului Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată (PP-DB) la Clubul de presă BTA din Plovdiv, Ivailo Mircev, membru al partidului „Bulgaria Democrată”, a criticat propunerea președintelui Rumen Radev de organizare..
Comisia Europeană se așteaptă ca raportul extraordinar de convergență solicitat de Bulgaria să fie gata la începutul lunii iunie 2025, transmite corespondentul BNR la Bruxelles. Întrebată despre intenția președintelui Rumen Radev de a solicita un..
Intenția președintelui Rumen Radev de a convoca un referendum național a stârnit critici din partea președintei Parlamentului, Natalia Kiselova, care a calificat propunerea drept „controversată” în cadrul unei conferințe de presă. Kiselova a menționat..
Președintele Rumen Radev va sesiza Curtea Constituțională, după ce Adunarea Națională a refuzat să organizeze un referendum pe tema: „Sunteți de acord ca..
Ministrul Economiei și Industriei, Petar Dilov, s-a întâlnit cu Chris Barton, comisarul pentru comerț al Majestății Sale pentru Europa, care se află în..
Liberalizarea prețurilor la energia electrică pentru gospodării a fost amânată pe termen nelimitat. Chiar și după 1 iulie, Comisia de Reglementare în..