O seară literară dedicată scriitorului bulgar Georgi Gospodinov (laureat al International Booker Prize 2023) și traducătorilor săi în poloneză, engleză, albaneză, franceză și spaniolă va fi organizată pe 2 octombrie la Congresul European al Traducerii Literare de la Strasbourg, informează BTA.
Evenimentul este organizat de Consiliul European al Asociațiilor Traducătorilor Literari și va reuni în orașul francez, 80 de participanți din aproape 30 de țări.
Seara literară va avea loc astăzi, după deschiderea congresului, care se desfășoară până pe 4 octombrie.
Drama biografică italiano-franceză-spaniolă „Limonov”, cu o durată de 138 de minute, a câștigat Marele Premiu pentru adaptare literară de măiestrie în cadrul competiției internaționale de lungmetraj „Cinelibri”. Favoritul a fost anunțat de Președintele..
La 27 octombrie se împlinesc 165 de ani de la nașterea academicianului Alexandar Teodorov-Balan, care a fost primul teoretician al limbii literare, foneticii și gramaticii bulgare. El s-a născut s-a născut în 1859 în satul Cubei, raionul Bolgrad,..
Aleea Meșteșugurilor va fi deschisă astăzi, între orele 10.00 și 18.00, în Vechiul Complex Etnografic Dobrich, a anunțat Camera Regională de Meșteșuguri - Regiunea Dobrich pe Facebook. În cadrul evenimentului vor avea loc demonstrații ale produselor..