Consiliul de Miniștri a aprobat semnarea unui acord de cooperare în domeniul securității între Bulgaria și Ucraina și aderare a Bulgariei la „Pactul pentru Ucraina”, prezentat în timpul summitului NATO de la Washington din luna iulie.
„Pactul pentru Ucraina” a fost aprobat în cadrul unui eveniment special organizat după summit și la el s-au alăturat 23 de state membre ale Alianței care încheiaseră la acea dată acorduri bilaterale de securitate cu Ucraina. Inițiativa prevede sprijin politic pentru Ucraina, precum și coordonarea și accelerarea eforturilor de asistență a părții ucrainene în domeniul securității.
„Semnarea acordului și aderarea ulterioară a Bulgariei la Pactul pentru Ucraina vor confirma sprijinul nostru continuu și solidaritatea față de lupta legitimă a părții ucrainene împotriva agresiunii ruse, precum și dorința Bulgariei de a continua să participe activ la eforturile internaționale de asistență a Ucrainei pe termen scurt și lung”, se arată în decizia de ieri a guvernului bulgar.
Echipajul unui vas de marfă sub pavilion camerunez, alcătuit din zece marinari ucraineni, a fost salvat în urma unei operațiuni coordonate de Centrul Maritim de Coordonare din Varna, a declarat șeful acestuia, Rumen Nikolov. Nava „EILEEN” s-a scufundat..
Până pe 10 octombrie, dragorul de mine bulgar Shkval și navele din Grupul de luptă împotriva minelor din Marea Neagră participă la exercițiul multinațional Poseidon-25 , a anunțat Ministerul Apărării. A șaptea activare a Grupului de luptă împotriva..
Camera de Comerț și Industrie a Bulgariei găzduiește astăzi o dezbatere de lucru pe tema „Inteligența artificială: tendințe, reglementări și scenarii de dezvoltare”, informează BTA. La eveniment participă reprezentanți ai ministerelor, ai Adunării..
Echipajul unui vas de marfă sub pavilion camerunez, alcătuit din zece marinari ucraineni, a fost salvat în urma unei operațiuni coordonate de Centrul..